CSM Bucureşti a adus trofeul Ligii Campionilor în România



csm-buc

Campioanele de la CSM au revenit la Bucureşti. Aseară, la Sala Rapid, fetele si-au prezentat trofeul Ligii Campionilor.

“Nu există un ambasador mai puternic pentru România decât ce a reuşit această echipă. Am avut noroc, mi-am făcut şi eu norocul. E o zi prea frumoasă ca să o stricăm vorbind despre starea sălilor din România”, a declarat Cristina Vărzaru.

“În urmă cu şase luni nimeni nu se gândea că vom ajunge aici. Toate fetele sunt extraordinare, antrenorul, toată lumea. Poate că aruncările de la 7 metri nu sunt cea mai bună variantă pentru a decide un meci, dar echipa a câştigat şi nu mai contează”, a spus şi Isabelle Gullden.

“Mulţumesc pentru această perioadă frumoasă din viaţa mea. Fanii au fost extraordinari, sper că vom avea din ce în ce mai mulţi fani”, a încheiat Rasmussen.

Câştigătoare ale Ligii Campionilor, fetele de la CSM Bucureşti, care au sosit ieri în ţară în jurul prânzului au prezentat trofeul românilor aseară la sala Rapid din Bucureşti înaintea partidei din semifinalele Ligii Naţionale Masculine, CSM Bucureşti – Potaisa Turda.

CSM Bucureşti a învins, scor 29-26, după prelungiri şi executarea aruncărilor de la şapte metri, pe ETO Gyor, în finala turneului Final Four de la Budapesta şi a câştigat trofeul Ligii Campionilor, chiar în sezonul de debut. Suedeza Isabelle Gullden a primit titlul de golgheteră a competiţiei.
Isabelle Gullden a reuşit un meci de excepţie, cu 14 goluri marcate. Totodată, handbalista suedeză a câştigat titlul de golgheter al Ligii Campionilor, cu 107 goluri marcate în acest sezon.
CSM Bucureşti a câştigat Liga Campionilor, la sezonul de debut în cea mai importantă competiţie europeană intercluburi. CSM Bucureşti este a treia echipă din România care cucereşte acest trofeu, primul în actualul format, după Şiinţa Bucureşti (1960-1961) şi Rapid Bucureşti (1963-1964).





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts