Consiliul Judeţean Satu Mare a alocat fondurile necesare pentru reabilitarea clădirii în care arheologii sătmăreni îşi vor desfăşura, de acum încolo, activitatea. Aceştia vor avea parte de condiţii mult mai bune, şi având în vedere descoperirile deosebite pe care le-au făcut în ultimul timp, aceştia le merită din plin.
”Clădirea aceasta în care își va desfășura activitatea secția de Arheologie a Muzeului Județean Satu Mare este o clădire recuperată în instanță. În vreme ce auzim doar de pierderi uriașe de imobile în județ, iată noi am reușit să recuperăm această clădire care aparține de drept Consiliului Județean. Când am preluat clădirea ploua înăuntru, nu erau instalații, nu erau uși, nu erau geamuri, și am spus că dacă totuși am câștigat în instanță un bun al comunității, suntem obligați să-l și păstrăm așa cum trebuie. Am beneficiat de sprijinul substanțial al Consiliului Județean Satu Mare și am refăcut din temelii această clădire căreia i-am dat activități diverse. O mare parte este Secția de Arheologie, o încăpere o avem pentru arhiva muzeului, iar o parte este atelierul de restaurare lemn. Prin această investiție, reușim ca și arheologii să aibă cele mai bune condiții pentru a-și desfășura activitatea. Cred că prin acest spațiu, după restaurarea laboratorului zonal, ne îndreptăm încet spre ideea unui muzeu modern care să fie la nivelul anului 2016”, a spus Felician Pop, directorul Muzeului Judeţean.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a venit cu încă o veste bună pentru sătmăreni.
”Toate aceste reabilitări sunt extrem de importante și mă gândesc că acum vor fi probleme cu restul secțiilor pentru că acum toți vor dori să li se reabiliteze secțiile. Eu pot să vă garantez că se va întâmpla acest lucru pentru că așa este normal. Este foarte important ca angajații publici să aibă condiții normale de muncă. Această procedură de schimbare la față a instituțiilor va continua. Mă bucur foarte mult că am ajuns în acest moment și vrem să ajungem și la alte secții. Avem un proiect scris de reabilitare integrală a întregii clădiri a muzeului”, a spus Ștef.