More

    Europenii – pro sau contra UE

    Aproape jumătate din cetăţenii a opt state membre ale UE ar participa la un referendum privind ieşirea din Uniune dacă li s-ar oferi ocazia pe care o au britanicii în 23 iunie.

    În mod concret, 45% dintre cei 6000 de oameni chestionaţi de institutul IpSOS Mori în Belgia, Franţa, Germania, Ungaria, Italia, Polonia, Spania şi Suedia spun că vor să îşi exprime opinia în legătură cu apartenenţa la UE. O treime ar vota pentru părăsirea Uniunii, dacă ar avea această posibilitate.

    Procentajul celor care s-ar pronunţa pentru „ieşire” este de 48% în Italia, 41 % în Franţa, 26 % în Spania şi 22 % în Suedia. În Germania 34% au spus că ar dori ca ţara lor să iasă din UE. Italienii speră să aibă propria şansă să meargă la urne pentru a vota pe subiectul apartenenţei la UE, ceea ce înseamnă că, chiar dacă votul din Marea Britanie va fi în luna iunie „nu”, subiectul rămâne de actualitate.

    Sondajul mai arată că 49% din cei chestionaţi cred că Marea Britanie va opta în 23 iunie pentru ieşirea din UE, procentul fiind, surprinzător, mai mare decât cel înregistrat chiar în rândul britanicilor – 35 %.
    Pe de altă parte, în Italia, Mişcarea Cinci Stele, anti-sistem, a ajuns a doua forţă politică a ţării şi susţine ieşirea din zona euro. Iar în Franţa, Frontul Naţional, condus de Marine Le Pen, vrea de asemenea, renunţarea la moneda unică.

    În pofida euroscepticismului european, există totuşi ţări care doresc integrarea în UE. Printre acestea se numără statele din Balcani, Ucraina şi Turcia. Preşedintele turc, Recep Erdogan, a afirmat că aderarea este un obiectiv strategic al ţării sale. De altminteri, Ankara a anunţat că nu-şi va schimba legile de combatere a terorismului pentru a întruni condiţiile UE. Şi Serbia ar dori să intre în UE dar nu acceptă ca pentru un astfel de demers să fie obligată la recunoaşterea Kosovo-Metohija.

    Oricum, referendumul din 23 iunie din Marea Britanie ar putea însemna un moment decisiv pentru viitorul Uniunii Europene.

    Voicu D.Rusu

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE