More

    Hoţi din magazine, prinşi la Ardud

    Doi bărbaţi pe care poliţiştii îi bănuiesc de comiterea mai multor furturi din magazine de pe raza municipiului Satu Mare au fost prinşi joi în flagrant de către poliţiştii din Ardud.

    Concret, cei doi au fost surprinşi în timp ce ieşeau dintr-un magazin din Ardud, cu bunuri asupra lor la care nu le achitaseră contravaloarea.

    Din primele cercetări, poliţiştii de investigaţii criminale sătmăreni au stabilit că P.V. în vârstă de 33 de ani şi G.A. de 40 de ani, ambii din Satu Mare, ar fi comis mai multe furturi din magazine, pe raza municipiului Satu Mare, fiind surprinși și în imagini captate de camere de supraveghere, diseminate ulterior în mediile on-line.

    Activităţile de documentare şi investigare continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, cu cei doi bănuiți în stare de libertate.

    Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare aduce mulțumiri mass-mediei și cetățenilor pentru responsabilitatea civică de care dau dovadă, contribuind astfel activ în procesul de descurajare a acestui gen de fapte.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE