More


    Inteligenţa politică

    - Advertisement -

    Într-o campanie electorală de succes, inteligența politică își poate spune cuvântul în fața alegătorilor. Mesajele candidaților trebuie să fie clare și precise, fără prea multe cuvinte abstracte spuse din dorința de a impresiona poporul. Am remarcat de-a lungul „ prosperei “noastre democrații, că succesul în politică al unor candidați s-a datorat faptului că ei au știut să pună accent pe nevoile oamenilor. Inteligența lor politică s-a materializat în discursuri simple adresate alegătorilor și nu contracandidaților. Alegătorul cu nevoile sale trebuie să fie ”ținta” unui candidat inteligent.

    Au fost cazuri în campaniile precedente în care un candidat, care a deținut o funcție publică vreme de 8 ani, a fost denigrat de un contracandidat în campania electorală. Spre surprinderea contracandidatului agresiv și a staff-ului său, candidatul terfelit în campania electorală a obținut și mai multe voturi. Mulți candidați încă mai cred că prin subestimarea contracandidatului vor deruta electoratul și vor câștiga funcția mult dorită de primar sau parlamentar. Electoratul nu este naiv și nici prost, cum mai cred unii politicieni demodați.

    Unii flecari politici consideră că pot să proiecteze în spațiul public o imagine deformată despre contracandidatul lor, care în realitate este un om serios, inteligent și care dorește să implementeze ideile sale, bine intenționate, pentru comunitatea din care face parte. Alegătorii știu că acesta este un om integru, sincer și un bun cunoscător al nevoilor oamenilor. Cine pune degetul pe ”rănile” comunității, cu adevărat, alegătorii îl percep ca pe „unul de-al lor”…Așa că, nu judecați pe unii candidați după vorbele flecarilor politici, lipsiți de inteligență, dar plini de interese ascunse, pe care aceștia le aruncă în fața oamenilor ca pe niște condamnări nedrepte.

    Dacă orice candidat își va pune în valoare inteligența politică, el se va adresa alegătorilor prin intermediul presei și NU contracandidaților. Disputele televizate sau cele de la radio, în care cei doi candidați se bat ca „berbecii cap în cap”, nu-i interesează în mod special pe alegătorii serioși. Dacă un candidat este atacat în direct, cu tot felul de acuzații nefondate, acesta ar trebui să se adreseze telespectatorilor sau radioascultătorilor, pentru a le oferi răspunsul la un atac rău intenționat. Mai presus de toate, într-o confruntare electorală, candidatul de bună credință, care nu se enervează și nu dă replici tăioase contracandidatului, oferă alegătorilor soluțiile sale din programul electoral. Iată, inteligența politică a triumfat de fiecare dată când alegătorii au simțit că viitorul primar sau parlamentar dorește cu adevărat să se implice în soluționarea unor probleme majore cu care se confruntă omul de rând.

    Nu uitați, stimați candidați ! În momentul în care vă confruntați cu un lider, care ani și ani de-a rândul a deținut o funcție politică în comunitatea sa, trebuie să fiți atât de inteligenți încât să vă dați seama că acesta are un credit electoral în comunitatea respectivă, datorită faptului că el a rezolvat unele probleme stringente pentru semenii săi. Acolo, în comunitățile respective, nu culoarea politică decide ! Lupta electorală va fi strânsă, iar noii candidați trebuie să vină cu soluții mult mai bune decât cele ale unui lider politic care are în spate realizări remarcabile.

    Lupta în campania electorală trebuie să aibă consistența inteligenței strategice politice. Nu mai merge cu declarații și lozinci demagogice ! Nu uitați că trebuie să recâștigați pe deplin și credibilitatea politicii românești. Oricum, misiunea celor care vor candida pentru fotoliile de primari și parlamentari va fi extrem de dificilă, iar fără o pregătire inteligentă nu vom putea asista la rezultate remarcabile în politica românească.

    Dumitru Ţimerman



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img