Unul dintre cele mai aşteptate momente ale Zilelor Oraşului a fost şi anul acesta concursul de Miss. La fel ca şi în anii precedenţi în faţa Scenei din Piaţa 25 Octombrie s-au adunat foarte mulţi spectatori fie că au fost rude, cunoscuţi sau simpli spectatori. Nouă frumuseţi locale: Sandra Gal (1), Eveline Nicoară (2), Andreea Mureşan (3), Mădălina Sabou (4), Denisa Hudac (5), Evelyne Angyal (6), Andrea Măriuca Buga (7), Betina Nicoară (8) şi Gabriela Angyus (9) au defilat prin faţa spectatorilor şi a juriului, format din Gabriela Szeleny, Zita Pop, Zsolt Popa, şi George Filip, fetele prezentând trei ţinute, de zi, sport şi de seară. Prezentatorii, Victor Constantinovici şi Silvia Cseh, le-au supus pe concurente la un tir de întrebări unde prezenţa de spirit a contat foarte mult.
După intense deliberări juriul a juns la concluzia că titlul de Miss Ziua Oraşului Satu Mare să revină concurentei cu numărul 4, adică Mădălina Sabou. Pe locul doi a terminat concurenta cu numărul 9, Gabriela Angyus iar pe locul trei s-a clasat concurenta cu numărul 5, Denisa Hudac.
Câştigătoarea ediţiei din acest a concursului Miss Ziua Oraşului, Mădălina Sabou, este o tânără de 18 ani din zodia Săgetătorului, care are ca hobby plimbările iar dintre preferinţele culinare, ciorba de perişoare. Filmul preferat este „Jack şi Uriaşul”, manelele le ascultă cu mare plăcere iar sporturile preferate sunt baschetul şi handbalul. Din postura de câştigătoare a acestui concurs de Miss, Mădălina va reprezenta oraşul Satu Mare la concursul regional Miss Transilvania.