Sătmărenii în sărbătoare!

Sătmărenii în sărbătoare!

În noaptea de sâmbătă spre duminică, toate bisericile de rit bizantin au celebrat Paștele. Astfel, bisericile greco-catolice și ortodoxe, din județul Satu Mare, au fost arhipline de credincioși. Aceștia au luat parte la liturghia de înviere, după care, conform tradiției, preoții au sfințit coșurile la final.

Cu puțin înainte de ora 00.00, străzile erau pline de creștini, de toate vârstele, care se îndreptau spre biserici. Începând cu ora 00.00 bisericile au fost scufundate în întuneric, până când preoții au rostit cuvintele: ”Veniți de luați lumină!”. Toți creștinii au îmbrățișat invitația și, cu lumânări în mână, au luat Lumina Sfântă. Au urmat ritualurile, specifice fiecărei biserici, după care a început slujba de Înviere.

Dat fiind faptul că la unele biserici au fost extrem de mulți credincioși, traficul rutier a fost oprit pe parcursul liturghiei. Așadar, lângă biserici au stat sute de sătmăreni cu coșurile pline de bunătăți, care așteptau a fi sfințite. La finalul liturghiei, preoții au ieșit din biserici și au sfințit sutele de coșuri din jurul bisericii, după care cu toții s-au îndreptat spre case.

Pentru câteva momente, Sătmarul s-a unit în rugăciune și a sărbătorit Învierea Domnului, totodată, credincioșii au simțit învierea sufletelor fiecăruia dintre ei. Ioana Simion

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
SMART SHOP INSTAL
Comunicat de presa Spital PNRR Finalizare Proiect
Comunicat Tarna
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand