Se zvoneşte prin ziare…



  • O delegaţie a ONU s-a aflat în România timp de o săptămână (5-12 mai) pentru a evalua condiţiile de detenţie din mai multe penitenciare şi centre de arest preventiv, potrivit unui comunicat al Ministerului de Justiţie. În comunicat se precizează că România ar putea fi obligată, printr-o decizie pilot, să plătească aproximativ 80 de milioane de euro pentru întreţinerea deţinuţilor.
  • La Unitatea de Sprijin Naval de la Deveselu a avut loc certificarea capacităţii operaţionale a sistemului de apărare antirachetă AAMD 5 din România. La eveniment au participat oficialităţi ale statului român, reprezentanţi ai Departamentului american al Apărării, ai Departamentului de Stat al SUA şi ai Forţelor Navale ale SUA dislocate în Europa, precum şi reprezentanţi ai NATO.
  • Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, a crescut în primul trimestru al acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 42,7% . Cele dizolvate au crescut cu 92,6%, iar insolvenţele au scăzut cu 20,11%. În primul trimestru, 6.149 de firme şi-au suspendat activitatea
  • Potrivit unei propuneri a Comisiei Europene, ţările UE ar putea fi sancţionate cu până la 250.000 de euro pentru fiecare imigrant pe care refuză să îl primească. Propunerea trebuie aprobată de statele membre şi de Parlamentul European. Statele Grupului de la Vişegrad (Cehia, Slovacia, Polonia şi Ungaria) au reacţionat imediat şi au calificat propunerea drept „neeuropeană”.
  • Generalul american Curtis Scaparrotti a preluat comanda trupelor NATO în Europa unde Alianţa Nord-Atlantică a început o întărire militară fără precedent pe fondul accentuării tensiunilor cu Rusia şi unde desfăşoară nave pentru oprirea trecerii migranţilor prin Marea Egee.

Voicu D. Rusu





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts