More

    Tinerii activi pot contribui la schimbare

    erasmus-(2)

    Tinerii sosiți săptămâna trecută la Satu Mare din zece țări europene au putut face cunoștință cu o metodă mai puțin obișnuită a dezvoltării regionale.  Gazda proiectului cu titlul „Be the Agent of Change” care a avut loc în Satu Mare între 16 și 23 aprilie a fost Asociația Culturală pentru Tinerii din Satu Mare (SZAFKE), care în calitate de succesor de drept a programului  ,,Tineri în avânt”, a obținut finanțări pentru cursul de formare cu durata de o săptămână, din programul Erasmus+. „Pentru ca tinerii să descopere resursele sociale, culturale și de mediu, de care dispun aproape toate regiunile din Europa, lipsesc doar mijloacele și tehnicile” –  ne-a relatat coordonatorul proiectului Őri-Pákay Franciska, după care a adăugat că în dezvoltarea regională spiritul social întreprinzător este mult mai important în criza economică globală, decât oricând.  Tinerii sosiți din Lituania, Letonia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Spania, Malta, Grecia, Turcia și România au făcut și cercetări în Satu Mare, în rândul politicienilor, ziariștilor, antreprenorilor, liceenilor, respectiv a oamenilor de pe stradă, apoi analizând cele aflate, au venit cu idei referitoare la ce ar trebui să întreprindă conducerea orașului, pentru ca tinerii să trăiască cu adevărat fericiți în acest oraș. Au evaluat posibilitățile culturale și de distracție de care dispune orașul și în funcție de asta au venit cu propuneri  „Cursul condus de doi traineri, a atras atenția asupra faptului – prin exemplul de la Satu Mare – că tinerii revenind acasă ca şi cetățeni activi sau acționând ca agenți ai schimbării, cum s-a formulat în timpul cursului, încep prin inițiative creative și inovative să schimbe cu pași mărunți mediul propriu mai restrâns, care este parte a comunității sociale, culturale a Europei” – a spusvicepreședintele SZAFKE, conform căruia, datorită efectului multiplicator, cei patruzeci de tineri participanți la curs pot forma deja un nucleu solid al schimbării.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE