FRF / UTA cere baraj dintr-un singur meci



Înainte de a cunoaşte deznodământul primului baraj de promovare în Liga 1, clubul UTA a încercat să modifice sistemul de disputare al celui de-al doilea baraj. Printr-o solicitare adresată Federaţiei Române de Fotbal, conducerea grupării „roş-albe” îşi expunea motivele, legate în special de timpul scurt de recuperare a energiilor după „dubla” cu Călăraşiul, pentru care „duelul” cu FC Voluntari ar trebui să se desfăşoare într-o singură manşă pe teren neutru.

Sau, dacă rămân două meciuri, primul dintre ele ar trebui să aibă loc după 6-7 zile de la returul cu Călăraşiul, în aşa fel încât combatantele să aibă şanse cât de cât egale ca şi resurse fizice. Răspunsul FRF, mai precis al Comitetului Executiv întrunit la 4 iunie, a venit deja, iar el arată aşa: “Respinge ca tardivă solicitarea clubului ACS UTA BĂTRÂNA DOAMNĂ cu privire la organizarea şi desfăşurarea jocurilor de baraj pentru promovarea/menţinerea în Liga I”. Şi cu asta basta, să vină Euro! De organizarea barajului cu FC Voluntari se ocupă Liga Profesionistă de Fotbal, care nici până la această oră nu a dat un răspuns ferm privind orele de disputare ale celor două confruntări. Ştim doar că Digi Sport 1 şi-a introdus în grila de programe cele două partide miercuri, de la ora 18, FC Voluntari – UTA, respectiv duminică, de la ora 13 – UTA – FC Voluntari. Ulterior pe site-ul frf-cca, s-au trecut orele 18, respectiv 17.30. Şi ar mai fi ceva. Tot în solicitarea lor către FRF, arădenii specificau faptul că nu ar fi normal ca eventualele cartonaşe roşii încasate în primul baraj să-şi producă efectul în cel de-al doilea. La această „speţă” nu există un răspuns clar, aşa că Roland Nagy şi colaboratorii săi nu ştiu încă dacă pot conta pe Alex Manea, eliminat sâmbăta trecută, în partida de peste două zile. În fine, utiştii s-au ocupat deja de detaliile plecării la Bucureşti. Deplasarea se va face încă o dată cu avionul, numai pentru că la revenirea la Arad există o mică problemă. Miercuri, meciul de la Voluntari se termină la 19:50, iar cursa de linie Otopeni – Traian Vuia pleacă la 21:15, caz în care totul va trebui făcut pe repede înainte.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts