Germanii dau o șansă în plus nou-născuților din județ



tasnad01

Germanii investesc în sistemul sanitar județean! Mai exact, la Secția Exterioară Tășnad din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare. Demersul s-a făcut la inițiativa lui Karl Galos, stabilit de mai mulți ani în Germania, și grație relațiilor personale cu compania Heinen&Lowenstein din Germania.

Despre ce este vorba
Astfel, a fost donată aparatură medicală pentru Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, pentru Secția Tășnad, în valoare de 25.000 euro. În dotarea Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, respectiv a Secției exterioare Tășnad, au intrat un incubator, două aparate mobile pentru oxigenoterapie, patru monitoare de supraveghere și urmărire a funcțiilor vitale ale pacienților, precum și un aparat de măsurat bilirubina la sugari (fără înțepătură). Toate aceste aparate vor facilita activitatea personalului medical și vor îmbunătăți calitatea actului medical.

tasnad02

Cine a făcut donația
Acțiunea de predare-primire a aparaturii s-a petrecut zilele trecute la sediul companiei Heinen&Lowenstein din Bad Ems, localitate situată în landul Renania-Palatinat.

La festivitate au participat persoane din conducerea companiei, inițiatorul acestei acțiuni Karl Galos, precum și delegația Spitalului din Tășnad, alcătuită din Csilla Ludwig, dr.Dohi Lorand și coordonatorul medical al Secției Exterioare Tășnad, dr.Nagy Tünde. “Suntem siguri că noile aparate vor crește calitatea îngrijirilor medicale acordate pacienților care se vor adresa secției noastre”, a declarat dr.Nagy Tunde.

Ciprian Bâtea





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts