More



    Graţian Timerman a obţinut Premiul III pe ţară la Concursul naţional LIRA DE AUR de la Suceava

    - Advertisement -

    gratian-timerman

    La concursul naţional de interpretare instrumentală LIRA DE AUR, ediţia a XXXVII-a, care s-a desfăşurat anul aceste în perioada 3-5 iunie, au participat cei mai talentaţi elevi de la Liceele de artă din România.

    Această mare confruntare naţională s-a desfăşurat pe trei secţiuni: pian, vioară-corzi grave şi instrumente de suflat. Preşedintele juriului a fost prof.univ. dr. VLAD DIMULESCU – director al Departamentului Instumente cu Claviatură şi Muzică de cameră din cadrul Facultării de Interpretare Muzicală a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

    În urma unei confruntări susţinute la secţiunea pian, Graţian Timerman – elev în clasa a VI-a, specializarea pian, la clasa prof. Angela Kusnyer, – de la Liceul de artă AUREL POP din Satu Mare, a obţinut Premiul III pe ţară. Graţian Timerman a concurat cu cei mai buni elevi-pianişti din ţară. Astfel, la o diferenţă de câteva zecimi, Ţaga Radu Viviana Maria de la Colegiul Naţional de Artă OCTAV BĂNCILĂ din Iaşi a luat premiul I, iar Premiul II a fost câştigat de Budulac David de la Şcoala de Muzică AUGUSTIN BENA din Cluj Napoca.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts