Hoţ prins la Ardud



Un bărbat de 35 de ani din Ardud, bănuit de comiterea unei infracţiuni de furt, a fost identificat de poliţişti în scurt timp de la reclamarea faptei. Jumătate din prejudiciul cauzat a fost recuperat şi restituit părţii vătămate.

Luni, la sediul Poliției orașului Ardud, s-a prezentat gestionara unui restaurant din localitate, care a sesizat faptul că la sfârșitul programului de lucru din ziua precedentă, barmana de serviciu a constatat că îi lipsesc 4300 lei, bani proveniți din încasări.

În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii din Ardud au reușit în cursul zilei să-l identifice pe principalul bănuit în comiterea faptei, ca fiind C.S. de 35 de ani din Ardud. În fapt, cel în cauză, aflându-se în incinta localului mai sus menționat, profitând de neatenția barmanei de serviciu, a intrat după bar, iar dintr-o borsetă aflată sub tejghea, ar fi sustras 4300 lei, bani proveniți din încasări și care aparțineau unității.

Cercetările continuă cu bărbatul în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii de furt calificat.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts