Înălţarea Domnului şi Înălţarea Eroilor Neamului



eroii-neamului-ardud

Sărbătoarea Înălţării Domnului a fost una dublă pentru Ardud şi localităţile ce-i aparţin. N-am crezut că reuşesc să-l însoţesc pe inimosul primar Ovidiu Duma, timp de 7 ore, timp în care am putut să completez cunoştinţele mele despre acest minunat om, conducător şi apropiat al populaţiei. De fapt ce s-a întâmplat în ziua de 9 iunie? La ora 09:00, localitatea Mădăras cu dascăli, copii, locuitori, poliţişti, consilieri locali, secretar şi primar cu eşarfa tricoloră l-au ascultat pe preot ţinând o frumoasă cuvântare de învăţătură, o slujbă dedicată eroilor neamului, chiar la monumentul de pe şosea.

În localitatea Baba Novac, în frumosul parc din centru, aproape de biserică, la monumentul eroilor neamului, realizat din marmură neagră cu înscris auriu, a avut loc slujba de pomenire a eroilor căzuţi în al doilea război mondial, cu un cuvânt de învăţătură care a pus stăpânire pe sufletele oamenilor de toate vârstele. Şi au fost foarte mulţi, cu simţiri de recunoştinţă şi cinstire pentru cei care şi-au dat viaţa spre binele neamului românesc.

Preotul Grigore Seleşi s-a dovedit a fi atât de ataşat de sufletele celor care au participat la eveniment. Coroanele de flori depuse de primărie, casa de cultură, poliţie şi şcoală, sobrietatea celor prezenţi au realizat o festivitate cum în centrele mari nu întâlneşti. Nu ştiu de ce, acolo în Ardud oamenii se unesc la astfel de evenimente şi creează o atmosferă plină de sobrietate, de respect şi trăiri aparte. Poate că sunt obişnuiţi de faptul că primarul le-a adus mereu formaţii culturale, corale, teatrale, sportive şi cele legate de Cetatea medievală – toate atât de reuşite, încât au stârnit invidie în tot judeţul pentru reuşita lor. Desigur, simpozioanele, lansările de carte şi întâlnirile cu oameni de ştiinţă au făcut, în ultimii ani, ca Ardudul să devină Centrul cultural nr. 1 al judeţului. Iată cum zicala „Omul sfinţeşte locul” se poate aplica aici, la Ardud cu omul, primarul, harnicul Ovidiu Duma.

Aceleaşi cuvinte le pot adresa altui primar ce se încadrează în zicala de mai sus, fiind vorba de dl. Kovacs Eugen de la Carei. La ora 11 am asistat cu primarul Ovidiu Duma la o frumoasă slujbă a Înălţării Domnului, în biserica ortodoxă, unde preotul Stelian Ploscariu s-a dovedit, din nou, cel pregătit şi pe care l-am lăudat, nu de mult, când a fost prezent acolo PS Iustin. Nici de data aceasta nu s-a dezminţit, biserica fiind aproape plină, având în vedere că era zi de lucru. N-a uitat să-i invite pe credincioşi la monument, unde slujba a fost ţinută împreună cu preotul greco-catolic. Frumoase cuvinte rostite în faţa a peste 300 de oameni, care, cu flori în mână, s-au rugat pentru odihna eroilor neamului, gest pornit din adâncul sufletului. Adunaţi în faţa monumentului realizat de artistul minunat Radu Ciobanu, au ascultat imnul ţării şi pe cel al eroilor, au depus coroane de flori şi s-au rugat pentru odihna eroilor, acolo în liniştea pe care o merită.

Cuvântul primarului Duma s-a dovedit cel al unui om responsabil să conducă destinul oraşului, demonstrând apropierea de oameni, de interesele lor. De fapt, eşarfa tricoloră o poartă cu cinste pentru că e convins că n-o pătează prin faptele sale care vorbesc. Sunt fapte pentru oameni, fapte bune şi se simte bine atunci când le realizează!

La ora 12:00, în centrul localităţii, la monumentul eroilor, veneau oamenii din biserică, în frunte cu preotul lor Ioan Bârsan, un om cu o ţinută demnă de preot, cu o voce penetrantă, dar nu supărătoare, cu vorbe pline de convingere. De fapt, tot ce a făcut acolo, în faţa monumentului şi a noastră, a celor mulţi a demonstrat că trăieşte profund sărbătoarea, chiar înşirându-i pe cei căzuţi acolo, unde s-au dat cele mai grele lupte. Din cei aproape 30 de eroi, unul avea gradul de fruntaş, unul era sublocotenent şi restul soldaţi. Regret că pe monumentul reuşit nu este şi o placă cu numele lor. Dar, la 800m am fost în cimitirul eroilor, cu un monument deosebit de frumos, cu morminte ale eroilor români, cu şirul mormintelor eroilor din ţară (din Oltenia) care au „căzut” aici, cu cele ale soldaţilor germani.

Un cimitir îngrijit, model pentru tot judeţul. S-au depus coroane şi aici, ca şi în cimitirul catolic, la monumentul eroilor, cu un motto cu totul aparte, ales de primarul Ovidiu Duma. Mi-a plăcut tot ce am văzut, mai ales că această mare sărbătoare a Înălţării a reuşit să dea cuvinte de recunoştinţă şi preţuire pentru eroii neamului. Mi-a plăcut atitudinea preoţilor faţă de eroii neamului. Mi-a plăcut frumoasa colaborare dintre preoţi, primar, consilieri, poliţişti şi populaţie. Mi-a plăcut prezenţa copiilor la sărbătoare, iar cei din localitatea Gerăuşa au spus poezii legate de eroi, poezii pe care chiar le-au înţeles deşi erau atât de mici!

La ora 13 am ajuns la Cetatea medievală din Ardud, unde l-am întâlnit pe cunoscutul scriitor şi realizator de filme din Baia Mare, dl. Nicoară Mihali, care a prezentat un film cu o frumoasă poveste de dragoste asemănătoare cu multe din viaţa eroilor pe care i-am cinstit. Frumos gest al acestui om minunat din Baia Mare, ataşat primarului Duma şi prezent la evenimentele Ardudului.

În ceea ce-l priveşte pe realesul primar Ovidiu Duma, pot spune că oamenii n-au greşit şi au încredere în acest om. Le mulţumesc eu celor care l-au votat. Ataşamentul lui faţă de locuitorii de acolo n-a fost pus la îndoială. Acest om minunat a ştiut să nu lase nici o provocare fără răspuns. S-a dovedit, de când îl cunosc, un om care-şi iubeşte ţara, oraşul, oamenii, a luptat şi luptă pentru realizări care se văd, se simt, de care beneficiază cetăţenii Ardudului. Numai un răuvoitor spune că acolo nu se vede nimic!

Prin ceea ce realizează zilnic, primarul Ovidiu Duma, fără să-şi dea seama, se simte un slujbaş al oamenilor, un împătimit ce ştie ce are de făcut pentru cei mulţi. Toate adunate de-a lungul anilor vor rămâne, desigur, un puternic document de epocă. Noi, presa, această putere cu adevărat în stat, suntem datori să discernem astfel de fapte şi să nu le dăm uitării! Eu aşa am fost de când mă ştiu şi… deşi nu-s jurnalist de profesie, rămân fidel jurnaliştilor profesionişti pe care-i admir!

Felicitări locuitori ai Ardudului şi localităţilor aparţinătoare pentru felul cum v-aţi ales primarul, felicitări şi succese, d-le primar Ovidiu Duma! Să aveţi numai prieteni!

Teodor Curpaş





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts