Reunire fără nume noi la Olimpia



oli

Vacanța a fost una extrem de scurtă pentru jucătorii Olimpiei. Antrenorii Mircea Bolba și Tibi Csik au sunat adunarea iar ieri dimineață lotul s-a reunit pentru prima mișcare.

Cum era oarecum de așteptat la primul antrenament nu au fost nume noi. Ba din contră antrenorul Mircea Bolba i-a anunțat pe Ianc, Takacs și Tătaru că sunt liberi să-și caute echipe deoarece Olimpia nu se mai bazează pe serviciile lor.
Au absentat motivat de la reunire Buhăescu, Mărkuș, Villand și Bîgiu iar Heil, Chivari și Brata sunt accidentați și se așteaptă verdictul medicilor pentru ca antrenorii să știe de când se vor putea baza pe serviciile lor.
”Facem antrenamente la Satu Mare, vizitele medicale iar pe 29 iunie am vrea să mergem în cantonament. Rămâne să stabilim împreună cu conducerea și locația. Mi-aș dori să avem un teren bun de pregătire și condiții de recuperare în cantonament” a mai spus Mircea Bolba.
Legat de situația financiară a clubului, președintele Dan Băbuț a mărturisit că Olimpia mai are de primit 600000 lei din alocația bugetară stabilită de Consiliul Județean și din toamnă ar urma să vină și banii din drepturile TV pentru noul format al ligii a 2-a.
”Asta a fost și condiția noastră când s-a decis ca liga a 2-a să rămână cu o serie ca FRF-ul să ne asigure banii din drepturile TV cu care să acoperim cheltuielile de transport și cazare .” a spus președintele Dan Băbuț.
De la 1 iulie la echipă ar trebui să vină și atacantul Gelu Velici cel care a semnat în iarnă cu Olimpia. ” Are contract valabil cu noi, unul înregistrat la FRF.Am auzit că vrea să plece în liga 1 dar e o problemă dacă a mai semnat un alt contract” spun oficialii Olimpiei.
Urmează ca în zilele următoare să aflăm și programul meciurilor de verificare. În plus oficialii Olimpiei așteaptă un semn clar de la FRF privind data la care va începe noul sezon. Sunt semnale că multe echipe din liga a 2-a nu vor putea începe campionatul din cauza problemelor financiare și n-ar fi exclus ca dintr-o serie anunțată de 22 de echipe , până la urmă în liga a 2-a să rămână vreo 16 cluburi!
Lotul prezent la reunire: Șuta, Băican, Ciul, Muntean, Silaghi, Mureșan, Csik Mark, Rus, Ștef, Opriș, Lipai, Iuhas, Onicaș, Lukacs, Toma, Kanalos, Bura, Nemeș, Soproni, Faur, Sălăgeanu.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts