10.30- Primarul DOREL COICA A VOTAT! Acesta a venit însoţit de soție, fiică , ginerele și nepotul, pe care l-a și luat cu el în cabina de vot.
Tot nepotul a fost cel care a introdus buletinele de vot în urne, edilul afirmând că acesta îl va face pe el primar pentru încă un mandat.
„Am închis foarte multe proiecte sau mai bine zis le-am dus la capăt. Am deschis și vom deschide alte proiecte. Este un an decisiv pentru viitorul municipiului Satu Mare, s-au deschis axele de finanțare și nu avem voie să pierdem nici măcar un leu. Suntem pregătiți, avem o echipă competentă și astăzi am votat pentru pentru continuitate, este normal să continui ce am început și îmi doresc ca în anul 2020 să arate orașul Satu Mare așa cum îl dorim noi sătmărenii.Mi-as dori să fie o prezență bună la vot. Dacă nu este o prezență de 55-60% contracandidatul meu are șanse reale să câștige.”