Someșul Oar- Recolta Dorolț, o finală așteptată



Oarul

Someșul Oar a fost prima echipă calificată ieri în finala Cupei României, faza județeană. Echipa lui Adi Micaș a trecut la pas de Cetate Ardud, scor 4-1 după un meci pe care l-a dominat copios.

Chiar antrenorul, jucător Adi Micaș a deschis scorul în minutul 19 iar apoi Merce a mărit avantajul în minutul 44. Fără să forțeze, vicecampioana din Oar a mai înscris de două ori prin veteranul Janos Kirner min 57 și 66, în vreme ce pentru Cetate, Taloș a marcat golul de onoare în minutul 64. E drept că reușita lui Taloș a fost și cea mai spectaculoasă a meciului, lovitură de cap din 10 m în vinclu.

În al doilea meci de pe stadionul Olimpia, campioana Recolta Dorolț s-a întrebuințat serios și a obținut o calificare cu emoții în fața Talnei din Orașu Nou. Daniel Pop a reușit o dublă pentru Recolta, în vreme ce Ghiriti a punctat pentru 1-1 din penalty.

Apoi Gavrilescu min 88 si Mester Nndor min 90 au inchis  tabela la 4-1 .

Finala Recolta Dorolț- Someșul Oar se va juca sâmbătă de la ora 11 pe stadionul Olimpia. Iar apoi Recolta se poate gândi la barajul de promovare în Liga a 3-a cu campioana Bihorului.

Florin Mureşan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts