Stadionul Olimpia, „on fire”!



pompieri-arde

Pe stadionul Olimpia din municipiul Satu Mare, s-a desfăşurat ieri etapa judeţeană a concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciilor Private pentru Situaţii de Urgenţă. Iar stadionul a luat foc , la propriu, şi asta pentru că una dintre probe se referea la stingerea unui incendiu izbucnit în spaţiu deschis.

Probele de concurs au fost: “Pista cu obstacole pe 100 metri”, “Ştafeta 4 x 100 metri” şi “Dispozitivul de intervenţie”.

La concurs au luat startul nouă echipaje, şase la serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă (SVSU Livada, SVSU Căuaş, SVSU Sanislău, SVSU Terebeşti, SVSU Turulung, SVSU Valea Vinului, echipaje clasate pe primele trei locuri ale etapelor zonale desfăşurate în comunele Căuaş şi Lazuri) şi trei la serviciile private pentru situaţii de urgenţă (SPSU SC Fire&Rescue Services SRL- punct de lucru SC Electrolux România SA Satu Mare, SPSU SC Contitech Fluid Automotive SRL Carei, SPSU SC Unio SA Satu Mare).

A fost o zi de întreceri intense, viu disputate, pe parcursul cărora toţi participanţii au demonstrat că s-au pregătit intens.

La final, clasamentul general a fost următorul:

La Servicii Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă:
Locul I: S.V.S.U. al comunei Valea Vinului;
Locul II: S.V.S.U. al comunei Căuaş;
Locul III: S.V.S.U. al comunei Sanislău.

La Servicii Private pentru Situaţii de Urgenţă:
Locul I: S.P.S.U. al S.C. Unio SA Satu Mare;
Locul II: S.P.S.U. al SC Fire&Rescue Services SRL- punct de lucru SC Electrolux România SA Satu Mare
Locul III: S.P.S.U. al SC Contitech Fluid Automotive SRL Carei

Echipajele clasate pe primul loc, atât la serviciile voluntare cât şi la cele private s-au calificat pentru faza interjudeţeană care va avea loc în cursul lunii iulie a.c. în municipiul Baia Mare.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SOMEŞ” al judeţului Satu Mare transmite, la final , felicitări tuturor serviciilor participante, pentru efortul si preocuparea permanentă în prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă şi adresează mulţumiri administraţiei stadionului Olimpia Satu Mare pentru sprijinul acordat în organizarea şi desfăşurarea concursului.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts