More


    Trezeşte-te, Dumnezeu există!

    =

    COPERTA_Dumnezeu-exista_5

    Cea de a doua carte a poetei-psiholog Petronela Roxana Stavilă, TREZEŞTE-TE, DUMNEZEU EXISTĂ !, ne dezvăluie măreţia revelaţiei divine personale, împletită cu experienţele de viaţă palpabile culese cu migală din realitatea imediată. Această sinteză se materializează în cuvinte pământeşti…pe care le dăruieşte cu mare bucurie semenilor, pentru a le dezvălui câteva din descoperirile sale personale desprinse din Lumina Divină a cunoaşterii Adevărului. Mai mult de-atât, poeta-psiholog Petronela oferă cititorului „ reţete” menite să-l conştientizeze, dar mai ales îl îndeamnă să se debaraseze de grijile lumeşti. „ Purifică-ţi trupul. Izolează-te de grijile lumeşti “ (Purificarea ); “ Viaţa întru a Ta minune, Ea e sfântă şi Divină. Curge lin, prin a ta trăire, şi îţi strecoară în a ta inimă Lumină ! “ ( Candela ).

    Tonul muzical al scrierilor este dominat de marea bucurie a Iubirii şi învăţăturilor descoperite din paginile evangheliilor. Autoarea cărţii crede cu tărie că durerile interioare, sufleteşti, ale celor suferinzi, pot fi vindecate dacă ei vor cunoaşte faţetele Iubirii şi Înţelepciunii lui Dumnezeu. Prin intermediul propriilor sale descoperiri religioase, poeta-psiholog Petronela încearcă să pătrundă în psihologia omului, care poate încă nu l-a cunoscut cu adevărat pe Dumnezeu, pentru a face Lumină în întunericul rătăcirii de pe calea cea dreaptă a credinţei sau, de ce nu, pentru confirmarea adevăratei Credinţe pentru cei care deja au cunoscut-o…. „ Dacă eşti în armonie cu tine, eşti în armonie cu trupul tău…” ( Vocea corpului ); “ Alegerea întru Lumină vă doresc…” ( Alegerea venirii ).

    Petronela Roxana Stavilă reuşeşte să facă această alternanţă între propriile trăiri întru credinţa în Dumnezeu şi experienţele de viaţă. De fapt, autoarea ne prezintă aceste trăiri ca pe nişte încercări de viaţă prin care şi ea a trecut în anumite momente ale existenţei. „ În această perioadă a vârstei am experimentat un sentiment ciudat şi, sincer vă spun, parcă simţeam că lăsam să se manifeste prin mine o altă persoană “ (Lanţul păţaniilor)“. În alte texte, dovada iubirii sale faţă de Dumnezeu se transformă în adevărate imnuri poetice religioase. Invocă divinitatea pentru ca aceasta să-i dăruiască forţa de a-şi putea împlini misiunea de conştientizare şi vindecare a semenilor, pentru ca ei să creadă cu adevărat în bunul Dumnezeu. “Doamne, în a Ta chemare sfântă, Fă-mă vrednică să-ţi port cunună “…( Învierea ). Alteori poeta-psiholog Petronela devine interogativă, în sensul bun al cuvântului, datorită unei lupte interioare, care se dă între credinţă şi anumite incertitudini, la care nu a găsit încă răspunsul căutat de-a lungul vremii. „ De ce, Tată, îndurăm atâta biciuială ?! Şi-o răbdăm tăcut sub propria zeciuială (Căinţa). Apoi, în alte situaţii devine “ interogativă “ în faţa cititorului tocmai pentru ca el să găsească drumul spre adevărata iubire. “ Tu ştii ce e Iubirea ? Cum o defineşti tu ?”…( Şi-i iubirea ).

    Din cercetările sale minuţioase, desprinse din psihologia credinţei în Dumnezeu, poeta-psiholog Petronela Roxana Stavilă ne oferă câteva soluţii şi rugăciuni, ca nişte „medicamente” , menite să ne conecteze la dimensiunea Luminii şi Iubirii Divine. „ Puterea conectării stă în propriul Sine, cu cât devine mai curată această conectare, cu atât Sinele se exprimă mai pur…” ( Tatăl nostru). Ce-i drept, această carte merită citită pe îndelete…pentru că ea “ s-a născut” din: Puritatea, Iubirea şi din Credinţa indestructibilă în Dumnezeu – virtuţi “înrădăcinate “ cu sfinţenie în acest suflet nobil, care poartă numele de Petronela Roxana Stavilă.
    TREZEŞTE-TE, DUMNEZEU EXISTĂ ! pentru că altfel…SOMNUL RAŢIUNII NAŞTE MONŞTRI …
    Dumitru Ţimerman



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img