More

    Un sătmărean este printre puţinii “saunamaster” din România (II)

    3_Layout-1

    Beneficiile saunei asupra organismului sunt multiple şi privesc atât sănătatea fizică, dar şi sănătatea psihică. Ritualul de a face saună îşi are originile în antichitate, bazele le reprezintă obiceiurile de îmbăiere ale grecilor şi romanilor. Cel mai răspândit model este cel al saunei finlandeze, care are o vechime de 2000 de ani. În România sauna nu a fost foarte populară însă în ultimul timp tot mai mulţi români (asta şi datorită posibilităţii de a circula liberi) au descoperit proprietăţile şi beneficiile saunei. Acesta este şi motivul pentru care am cerut părerea unui maestru al saunei, în persoana lui Sebastian Borleştean, sătmăreanul fiind printre puţinii din România care are un atestat de calificare profesională (certificat european) în meseria de “saunamaster/saunameister/szaunamester”.

    GNV – Care sunt mai concret etapele pe care le faci tu într-o şedinţă de saună şi ce inovaţii ai adus la aceste şedinţe?
    S.B. – O şedinţă/sesiune de saună care se desfăşoară sub conducerea maestrului de saună are un parcurs care arată cam aşa:

    – se intră în saună în mod organizat la îndrumarea ‘saunameister”-ului fiecare participant având asupra sa un prosop (recomandabil destul de mare, întrucât acesta va fi aşezat pe banca saunei în aşa fel încât nicio parte a corpului să nu intre în contact direct cu mobilierul saunei);

    – după ce au intrat toţi musafirii şi aceştia şi-au ocupat locurile dorite în saună se închide uşa saunei (după acest moment intrarea în şedinţa/sesiunea de saună nemaifiind permisă), maestrul de saună prezintă tipul şedinţei/sesiunii de saună şi aromele pe care le va folosi pe parcursul acesteia (fac aici precizarea că organizarea şedinţei/sesiunii de saună se face ţinând cont de faptul că aceasta nu poate dura mai mult de 15 minute);

    – la etapizarea şedinţei/sesiunii de saună principiul folosit de mine (am învăţat această procedură la cursul de formare profesională pe care l-am amintit) este de a împărţi durata unei şedinte/sesiuni (optim 12-15 minute) în trei perioade egale ca timp (4-5 minute) – acomodarea cu temperatura înaltă din saună, intensificarea beneficiilor saunei şi “all-in” (adică “dăm totul”) – etape în care atât procedeele tehnice de ventilaţie personalizate pe care le folosesc cât şi “ustensilele” folosite (steaguri de saună, prosoape cu densităţi diferite) se succed în mod crescător, asigurând astfel o potenţare a beneficiilor saunei cu un procent de peste 50% (până la 65-70%) faţă de o şedere în sauna tradiţională;

    – bineînţeles că fiecare dintre cele trei etape are propria aromă (sau combinaţie de arome) în funcţie de tipul de şedinţă/sesiune de saună şi de care etapă este în derularea acesteia (este un pic cam complicată descrierea modului în care se aleg aromele din şedinţa/sesiunea de saună, fiind vorba şi despre o fină armonizare a proprietăţilor uleiurilor esenţiale folosite cu inspiraţia maestrului de saună);

    – un alt principiu pe care îl amintesc permanent musafirilor mei este că sauna nu este un concurs de supravieţuire, este de fapt o “chestie” care ţine primordial de antrenamentul fiecărui participant şi ca atare atunci când organismul transmite semne de “nu-mai-pot” este foarte important să încercăm să căutăm un loc mai puţin fierbinte (în aceeaşi saună datorită modului în care aceasta este construită putem avea variaţii de până la 15-18 grade Celsius) sau chiar să ieşim la aer, situaţie în care rugămintea maestrului de saună este să nu intrăm înapoi într-o şedinţă/sesiune pe care am părăsit-o.

    În ceea ce priveşte eventualele “inovaţii” pe care le-aş fi adus eu acestor şedinţe/sesiuni de saună (aş spune mai degrabă personalizări sau mici îmbunătăţiri), acestea se datorează în primul rând clienţilor care pe parcursul celor şase luni participă la acestea, o bună parte din modificările pe care le-am făcut fiind inspirate de ei prin discuţiile pe care le avem după şedinţele de saună, altele apărând în urma dorinţei mele de a înnoi şi a creşte permanent calitatea acestor şedinte/sesiuni de saună. Acestea ar fi în principal:
    a. modul interactiv în care organizez activitatea mea verbală din timpul şedinţei sesiunii:
    – în funcţie de musafirii care participă la şedinţa/sesiunea de sauna încerc să transmit sub forma unor recomandări unele “norme de etichetă în saună” care în ţările în care sauna are cultură şi tradiţie mai avansată ca la noi (Finlanda,Germania, Austria, Elveţia şi chiar Ungaria) sunt de bun simţ, iar nerespectarea lor va cauza cel puţin unele “mârâieli” din partea celor care sunt familiarizaţi cu ele (în unele cazuri poţi fi chiar “poftit” afară din saună);

    – tot în funcţie de participanţii la şedinţă/sesiune am conceput sub forma unor “poveşti” mai multe elemente de bază (cu privire la istoria saunelor, tipul saunelor şi modul în care se materializează beneficiile acestora, legătura dintre sport şi saună etc.) prin care transmit musafirilor mei cunostintele acumulate (am inceput prin cele pe care le-am învăţat la cursul de formare profesională, continuând cu studiul permanent – via internet şi nu numai – în ceea ce priveşte noutăţile din lumea wellness-ului şi a saunei în special);

    – încerc să nu-mi plictisesc musafirii prin repetarea la nesfârşit a poveştilor, aşa că atunci când observ că am în şedinţa/sesiune preponderent participanţi “cu vechime” sunt de obicei la dispoziţia lor răspunzând la întrebări chiar în timpul şedinţei/sesiunii.
    b. Am conceput o şedinţă/sesiune mai specială pe care am numit-o de “Placebo”, în care spre deosebire de şedinţele tradiţionale (în care facem aromaterapie cu uleiuri esenţiale naturale) folosesc numai esenţe aromate speciale pentru saună (importate din Germania sau Austria), esenţe care au o aromă mult mai intensă şi care datorită faptului că sunt mai ieşite din comun (de exemplu cafea, ciocolată, căpşuni, zmeură, banane, pina colada, amaretto, şi chiar sliboviţa sau whisky) ne induc o stare de confort şi liniste care îndeamnă mult mai intensiv spre relaxare psihică şi eliberare de stres. Pentru a accentua această stare în aceste şedinţe/sesiuni folosesc şi unele mix-uri de melodii mai mult sau mai puţin cunoscute dintr-un repertoriu variat, începând de la muzica clasică, trecând prin zona muzicii din filme consacrate – soundtrack-uri, ajungând şi la multe hit-uri internaţionale din zilele noastre (rock, pop, country, etno, acoustic şi chiar din trance, deep-house sau club).

    GNV – Planuri de viitor?
    S.B. – Planuri de viitor …? Să fiu sănătos şi astfel să pot să-mi duc la capăt programul fiecărei săptămâni pe care îl afişez de fiecare dată pe site-ul meu profesional de pe facebook (Sebastian SaunaMaster), asta pe termen scurt …

    Pe termen mediu aş vrea să evoluăm spre cele mai moderne şedinte/sesiuni de saună prin care vom aduce inovaţii foarte importante în ceea ce priveşte întreţinerea corporală (mai ales a pielii) şi relaxarea atât a muşchilor cât şi mai ales a psihicului prin eliberarea mai intensivă a stresului, împreună cu cei de la Aquastar Satu Mare (despre care am avut şi am numai cuvinte de laudă şi în ceea ce priveşte administraţia, personalul de la lumea saunelor şi nu numai), cu clienţii mei obişnuiţi (se ştiu ei care şi le mulţumesc din suflet pe această cale pentru răbdarea cu care participă la şedinţele/sesiunile mele şi pentru aplauzele cu care mă răsfaţă după câte-o şedinţă/sesiune mai reuşită) şi nu în ultimul rând cu toţi cei care vor să descopere minunata lume a saunelor şi vor veni în faţa saunei mari din incinta aquaparcului Aquastar Satu Mare în fiecare zi de luni, miercuri şi vineri la ora fixă (18:00, 19:00 şi 20:00).Pe termen lung … să reuşesc să fac din această pasiune a mea o viitoare meserie. Îndrăzneţ, nu?

    Nicolae Ghişan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE