More

    Andreea Paul a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte PNL

    Andrea Paul PNL

    Parlamentarul de Ţara Oaşului şi-a motivat decizia ca urmare a faptului că nu a fost susţinută pentru preluarea şefiei PNL Satu Mare.

    Deputatul PNL Andreea Paul a demisionat luni din funcţia de prim-vicepreşedinte PNL, nemulţumită de faptul că nu a fost susţinută pentru preluarea preşedinţiei PNL Satu Mare.

    Biroul Politic Naţional al PNL a discutat în şedinţa de luni şi renunţarea la ultimele conduceri bicefale ale organizaţiilor din teritoriu.

    În acest context, deputatul PNL Andreea Paul a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte PNL, ca urmare a faptului că nu a fost susţinută pentru preluarea şefiei PNL Satu Mare.

    Parlamentarul de Ţara Oaşului a anunţat pe o reţea de socializare că rămâne simplu membru PNL, decizia nefiind una uşoară.

    “De astăzi sunt un simplu membru în Partidul National Liberal. Motivele pentru care am renunţat la funcţia de prim-vicepreşedinte au fost comunicate conducerii partidului. Uneori lucrurile drepte sunt dureroase. Nu a fost uşor să iau o asemenea hotărâre, dar ea este definitivă şi a fost acceptată de partid. Rămân în partid alături de oamenii şi principiile alături de care am desfăşurat o activitate de aproape un deceniu. Am fost un lider de partid activ, după cum bine ştiţi. Am ajutat la structurarea programelor economice ale partidului, la campaniile electorale, am promovat idei noi şi oameni noi, programe economice pentru tineri, reduceri de taxe şi impozite, am activat în apărarea drepturilor femeilor şi copiilor. Atunci când am candidat am luat scor dublu faţă de media partidului pe ţară şi am întors un colegiu roşu de 23 de ani până în anul 2012. În anul 2016, în Ţara Oaşului, scorul PNL a fost de 38%, peste PSD cu cele 33%”, a precizat Andreea Paul, potrivit Agerpres.

    Ea a adăugat că se va axa în continuare pe activitatea academică şi de consultanţă, rămânând membru PNL.

    “Vreau să rămân la fel de activă, nu pot altfel, sunt un om de acţiune, sunt încă tânără şi determinată. Dar mă voi concentra de acum pe activitatea în afara partidului – pe activitatea academică şi de consultanţă. Voi rămâne însă ca membră în interiorul partidului şi voi da oricând ajutor dacă voi fi solicitată în domeniile mele de expertiză – în ştiinţele economice şi în ceea ce priveşte drepturile femeilor. Poate puţin ‘din afară’ voi vedea politica mai bine, voi vedea mai clar pădurea de copaci şi voi remarca mai uşor uscăturile fără de care nu există pădure… Un pas înapoi face bine la un moment dat oricui”, a mai scris deputatul sătmărean.

    Ionuţ Rus, noul preşedinte unic al PNL Satu Mare
    Biroul Permanent Naţional al PNL a votat în şedinţa de luni că vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Ionuţ Rus, să ocupe funcţia de preşedinte unic al PNL la nivelul judeţului Satu Mare.

    ionut-rus

    Fostul copreşedinte, deputatul Romeo Nicoară, a confirmat informaţia, urmând ca astăzi, într-o conferinţă de presă, să fie explicată această decizie.

    “Mâine (n.r. azi) vom organiza o conferinţă de presă în care vom da detalii cu privire la deciziile Biroului Politic Naţional”, a declarat Romeo Nicoară.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE