More


    Aurelia Fedorca, noul președinte județean al PSD

    =

    IMG_4847

    Ciprian Ardelean este noul președinte executiv, acesta reușind să îl facă knockout pe Octavian Petric!

    Aurelia Fedorca este noul președinte al Organizației Județene Satu Mare a PSD. Președintele Organizației Orășenești Negrești-Oaș a PSD și vicepreședinte județean al social- democraților a fost singurul candidat. Aurelia Fedorca a primit astfel ieri – în cadrul Conferinței Județene de Alegeri a PSD – votul colegilor, care a fost de fapt o simplă formalitate. Ciprian Ardelean este noul președinte executiv al PSD, reușind să îl învingă pe Octavian Petric.

    Alegeri supervizate de Marian Neacșu
    Secretarul general național al PSD, Marian Neacșu, a fost prezent la Satu Mare pentru a superviza alegerile. ”Trebuia să supravegheze cineva un proces evolutiv și electiv, cu toate că se puteau descurca la fel de bine și fără prezența mea aici. Dar am spus să fiu prezent din respect față de colegii mei. Apreciez rezultatele pe care le-a obținut organizația și sunt convins că în decembrie, la alegerile parlamentare, vor avea rezultate și mai bune. Votul a fost secret, chiar și acolo unde a fost vorba despre vot unic. În așa fel încât președintele Organizației să fie votat de fiecare dintre membrii de partid prezenți la conferință. Să își poată expune opțiunea pentru postul unic, pentru că doamna Aurelia Fedorca a fost candidat unic pentru funcția de președinte. Doamna Fedorca a fost votată președinte cu drepturi depline și pentru un mandat întreg. Am felicitat-o, îi doresc succes și sunt convins că va și avea”, a spus Marian Neacșu.

    Ce așteptări există
    Marian Neacșu a precizat ce așteptări are conducerea centrală de la social-democrații sătmăreni. ”Avem așteptări serioase de la Organizația Satu Mare și de la echipa care s-a construit aici, acum, în urma acestei conferințe. De acum înainte Organizația intră într-o altă logică de competiție. Ciprian Ardelean a candidat și a câştigat. De asemenea, a fost ales un număr de 15 vicepreședinți ai partidului, câte trei pe fiecare colegiu de deputați, așa cum au fost ele trasate în urma votului uninominal. Sunt o echipă pe care eu o socotesc câștigătoare. Am mare încredere în echipa care s-a construit acum în jurul Aureliei. Ea este o persoană din administrație de mare succes și cu mult șarm electoral, ca să spun așa. Nu întâmplător scorul pe care l-a obținut în Negrești Oaș a fost obținut de așa o manieră și sunt convins că experiența ei politică și administrativă va fi de folos echipei”, a conchis secretarul general al PSD.

    Aurelia Fedorca vrea echilibru și succes
    Aurelia Fedorca a declarat că își dorește să își pună întreaga sa experiență politică și administrativă în slujba Organizației Județene. ”Am decis să candidez pentru a împărtăși experiența mea politică și administrativă la Organizația Județeană și să am un aport mai important până acum. Celălalt motiv a fost faptul că dorim să avem rezultate excepționale la alegerile din toamnă și cred că este necesar să fie la conducere o persoană care nu este implicată emoțional, necandidând la aceste alegeri, ci doar coordonând și asumându-și coordonarea unei echipe care trebuie să fie de succes. Doresc să lucrăm împreună, să construim, să avem un program politic care să fie pentru oameni și în folosul oamenilor. Am garanția că o să avem rezultate frumoase și să venim la București și să putem să stăm la masă liniștiți, fără să punem capul în piept”, a spus Aurelia Fedorca.

    CONFERINTA-Octavian-petric-22-680x365

    Un nou președinte executiv
    Ciprian Ardelean și fostul președinte interimar al PSD, Octavian Petric, au candidat pentru funcția de președinte executiv al Organizației Județene Satu Mare a PSD. După numărarea voturilor, Ciprian Ardelean a câștigat cu circa 60% din votul social-democraților. ”Eu cred că este de bun augur exercițiul democratic care este de natură a alinia organizația în spatele președintelui. O să ducem partidul înspre rezultate bune și pot să spun asta dacă luăm în considerare rezultatele bune pe care doamna președinte le-a avut la Negrești. Noi vom sta în spate, o să o sprijinim și cred că împreună o să dovedim că suntem echipa cea mai bună pentru Satu Mare”, a spus Ciprian Ardelean.

    15 vicepreședinți
    Cu aceeași ocazie au fost aleși și vicepreședinții Organizației Județene Satu Mare a PSD. Aceștia sunt Gheorghe Ciocan, Gheorghe Marincaș, Ioan Ciupac, Ioan Țou, Ioana Bran, Vasile Ciocan, Octavian Petric, Ioan Vidrean, Florin Iura, Rodica Maxi, Oliviu Buzgău, Ionuț Oneț, Radu Roca, Vasile Zah și Gheorghe Rentea.

    Ciprian Bâtea



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img