More


    Băieţi de caracter!

    =

    olimpia4-700x383

    Nu mai e niciun secret pentru nimeni că fotbalul la nivel de liga a 2-a în România e plin de probleme. Iar de ele nu a scăpat nici Olimpia Satu Mare. Noua conducere instalată în această săptămână trebuie să astupe găurile din buget şi în acelaşi timp să păstreze bani şi soluţii şi pentru sezonul de toamnă.

    Astfel că un prim pas a fost făcut în această săptămână la negocierile purtate de conducere cu jucătorii din lot.

    În urma discuţiilor purtate de noua conducere jucătorii din lotul Olimpiei au fost de acord cu reducerea cu 20% a contractelor până la finalul anului.

    Jucătorii au înţeles situaţia financiară delicată prin care trece clubul şi pentru a putea păstra echipa la un nivel competitiv în Liga a 2-a au acceptat soluţiile propuse de conducere.

    Lotul Olimpiei împreună cu antrenorii Mircea Bolba şi Tibi Csik va pleca de luni într-un cantonament de o săptămână la Călineşti Oaş.

    Băieţii par a fi înţeles situaţia însă chiar şi cu această reducere de 20% a fondului de salarii, pentru a termina anul cu bine şi fără datorii, Olimpia ar mai avea nevoie de o suplimentare de buget de 1 milion de lei.

    Suplimentare care ar putea veni din partea autorităţilor locale şi judeţene… După modelul CSM Satu Mare, club pentru care la finalul anului trecut s-a găsit milionul de lei la rectificare pentru a acoperi toate datoriile acumulate de fosta conducere…



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img