More

    „Cavalerii de la Malta” şi „Cavalerii teutoni” vin la Carei

    medieval

    În perioada 30 și 31 iulie 2016 (sâmbătă și duminică) în Parcul dendrologic din jurul Castelului Károlyi din municipiul Carei va avea loc cea de-a patra ediție a Festivalului Medieval „Villa Karul”. Pe parcursul celor două zile vor avea loc diverse activități spectaculoase, unele dintre acestea implicând chiar publicul prezent: demonstrație de mânuire a armelor medievale, lupte medievale, școală de scrimă, școală de dans medieval, demonstrații de tir cu arcul, demonstrații ale meșterilor sticlari, pielari, fierari și lutieri, spectacol cu foc, muzică și teatru, recitaluri de sonete, programe interactive pentru copii și tradiții culinare.

    În cadrul manifestărilor vor participa trupe de reenactment, cunoscute ordine cavalerești, meșteri sticlari, pielari, lutieri, fierari, artiști specializați pe acest gen de evenimente.

    În premieră, la această ediție ne vor onora cu prezența și reprezentanți ai cavalerilor maltezi, teutoni și templieri din țară și străinătate.

    Vă prezentăm lista cu invitații din acest an:
    Ordinul Cavalerilor „Paladinii de Terra Medies” Mediaș (lupte, demonstrații de mânuire a armelor)

    Ordinul „Arany Gríff” Rend – Odorheiu Secuiesc (lupte, demonstrații de mânuire a armelor)

    Ordinul „Kerecsensólyom” Rend – Târgu Mureș(lupte, demonstrații de mânuire a armelor)

    Arcașii „Corvus Regia” din Carei, Asociația „Lupii din pustă” din Aleșd, Arcașii Cetații Alba Iulia (demonstrații de tir cu arcul, istoria arcurilor și a arcașilor, demonstrații de construire a zalelor, a arcurilor și a săgeților)

    Asociația Culturală „Borókagyökér” egyesület – Satu Mare (ateliere de meșteșugari, expoziții de arme și obiecte, jocuri și ocupații pentru copii)

    Trupa „Fire Dream” – Mediaș (jonglerii cu foc)

    Meșteșugari (meșteri sticlari, pielari, lutieri, fierari) – Oradea, Satu Mare, Timișoara, Arad

    Formația de muzică veche „Carmina Renascentia” – Carei

    Trupa de teatru M.E.E.M. – Carei

    Din program:
    Sâmbătă, 30 iulie 2016
    16:00 Parada medievală – cu pornire din Parcul Dendrologic

    16:30 – 20:30 – Meșteșugari și jocuri medievale pentru copii

    (picioroange, spărgători de nuci, condusul roții, tălpi de mlaștină, moară de grâu, trasul funiei, sculptură, împletit de piele, confecționare de șiraguri de mărgele, pictură pe sticlă și lemn, origami, etc)

    17:00 – 21:15 Luptele cavalerilor și întrecerea arcașilor

    18.00 – 18.30 Jocuri și concursuri distractive(I);

    18.30 – 19.30 Cortul cu povești – Teatru lectură după piese ale lui William Shakespare cu membri ai trupei de teatru M.E.E.M.

    19.00 – 19.30 Jocuri și concursuri distractive (II)

    21:45 – Spectacol cu Foc

    Duminică, 31 iulie 2016
    16:00 – 20:30 – Meșteșugari și jocuri medievale pentru copii

    (picioroange, spargatori de nuci, condusul roții, tălpi de mlaștină, moară de grâu, trasul funiei, sculptură, împletit de piele, confecționare de șiraguri de mărgele, pictură pe sticlă și lemn, origami, etc)
    16:30 – 21:00 Luptele cavalerilor și întrecerea arcașilor

    18.30 – 19.30 Cortul cu povești – Teatru lectură după piese ale lui William Shakespare cu membri ai trupei de teatru M.E.E.M.

    19.00 – 20.00 Jocuri și concursuri distractive

    21:00 – Concertul tradițional de muzică veche Carmina Renascentia;

    Organizatori:
    Centrul de promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”
    Eveniment realizat cu sprijinul: Primăriei și Consiliului Local al municipiului Carei

    Parteneri:
    Centrul Cultural al Municipiului Carei
    Biblioteca Municipală
    Muzeul Municipal Carei

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE