Cetatea Ardudului e Sighişoara nordului

ardud

MedievArtFest, ediția a V-a a festivalului, s-a desfășurat în acest weekend în orașul Ardud. Titlul festivalului din acest an a fost ”400 de ani în lumina lui William Shakespeare” și, cum era de așteptat, tema sub care a decurs programul a fost opera marelui Will. Primarul oraşului a mărturisit că este extrem de recunoscător pentru prezenţa celor peste 2.000 de persoane aflate la Ardud în acest weekend.

„Am rămas surprinşi de numărul mare de spectatori care au venit încă din prima zi a festivalului, deşi era zi lucrătoare. Interesul pentru astfel de evenimente este, aşadar, tot mai ridicat. Au fost prezente unele dintre cele mai cunoscute ordine cavalereşti din România, formaţii de muzică medievală, care au reuşit să facă o atmosferă de neegalat. Obişnuitele zile ale oraşelor sau comunelor, toate oferă acelaşi gen de spectacol, însă noi încercăm să venim cu ceva nou, ceva diferit. Aici este o atmosferă deosebită creată de participanţii la acest eveniment, o atmosferă pe care nicăieri nu o mai putem întâlni”, a spus Ovidiu Duma, primarul oraşului Ardud.

Povestea festivalului din Ardud a început dintr-o simplă vizită în Sighişoara, unde primarul oraşului Ardud a rămas foarte surprins de toată frumuseţea de acolo.

„Acest festival a început de la necesitatea de a pune în valoare această cetate, trecutul ei şi al locurilor. Înainte de a face acest festival la Ardud, am avut bucuria de a participa la Sighişoara, care este cel mai reprezentativ oraş din punct de vedere medieval. M-a captivat la prima vedere şi am intrat în ambianţa aceea medievală şi mi-am dorit să ajung anual acolo”, a adăugat primarul oraşului Ardud. Acest proiect a început cu paşi timizi, dar plini de speranţă.

„Când am început cu festivalul medieval, a fost o primă încercare în cadrul zilei oraşului Ardud, imediat după ce am reabilitat cetatea, după care am reuşit an de an să îi facem pe sătmăreni să simtă tot mai mult deplinătatea frumuseţii medievale”, a spus Ovidiu Duma.

Cu câţiva ani în urmă, oraşul Ardud era un simplu orăşel al judeţului Satu Mare. În anul 2016 numele oraşului este cunoscut atât în ţară, cât şi peste hotare.

„Mai demult cei cărora le spuneam despre Ardud nu ştiau unde este situat acest oraş, acum, în schimb, oraşul Ardud a căpătat semnificaţie şi este cunoscut în întreaga ţară. Acest lucru se întâmplă deoarece atunci când se pronunţă numele oraşului Ardud, oamenii fac automat legătura cu marele festival medieval”, a încheiat primarul Ovidiu Duma.

Liviu Pancu, regizorul artistic al festivalului, a mărturisit că anul trecut festivalul de la Ardud a trecut de graniţele României, ajungând să fie cunoscut pe plan internaţional.

Ioana Simion

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

PLANUL PANDEMIEI de coronavirus în JUDEȚUL Satu Mare. CINE în ce SPITAL va merge

Pentru a evita izbucnirea unor focare mari de infecție, cum s-a întâmplat în județul Suceava, autoritățile sătmărene au elaborat un plan în ceea ce...

CORONAVIRUS. Numărul MORȚILOR a ajuns la 85. Cine sunt ULTIMII TREI

Din nefericire, numărul celor decedați după ce au fost infectați cu coronavirus esteîn continuă creștere în țară. Ultimul raport arată că în România sunt...

ÎN CREȘTERE. Peste 310 sătmăreni, ÎN CARANTINĂ. Aproape 4.400, în IZOLARE

În județul Satu Mare, astăzi, 01 aprilie, se află în #carantină 312 persoane, iar în #autoizolare la domiciliu 4395 persoane. În ceea ce privește situația...

Gestul DEOSEBIT făcut de o sătmăreancă după ce a găsit un TEANC DE BANI. Ce a FĂCUT femeia

Unele gesturi făcute de sătmăreni ne dau încrederea că omenia nu a dispărut de tot din milenarul nostru oraș. Este și cazul sătmărencei Crina...

Anunt mediu Comuna Moftin

Comuna Moftin, titular al Proiectului:"Infiintare retea de distributie gaze naturale de presiune medie" propus in localitatea Moftinu Mic, comuna Moftin, anunta publicul interesat asupra...