Dan Băbuţ şi povestea datoriilor de la Olimpia

babut

Deranjat probabil de modul în care a fost prezentată situaţia de la club după plecarea lui de la finalul lunii iunie, fostul preşedinte al Olimpiei, Dan Băbuţ, a convocat o conferinţă de presă în care a încercat să clarifice unele lucruri de la echipă.

Însoţit de directorul economic, Zamfir Danciu, fostul preşedinte de la Olimpia a declarat încă din capul locului că nu vrea război cu nimeni şi că nu acuză nicio persoană din actuala conducere doar vrea ca sătmărenii să afle şi poziţia lui.

Dan Băbuţ susţine că la ora la care el a plecat de la Olimpia, clubul avea datorii către terţi de 498000 lei , plus 200000 de lei de dat la bugetul statului şi o lună şi jumătate restanţe salariale. Adică un total de 825000 de lei datorii. Dar că echipa mai avea de încasat 450000 lei.

„ Aşa am tot dus-o de la an la an cu bani mai puţini încasaţi faţă de cât aveam nevoie. Eu sunt convins că ne descurcam căci urma să mai primim drepturile TV şi aveam şi venituri din sponsorizări pe care ne puteam baza. De la acei 300000 de lei suplimentari pe care i-am tot cerut de la judeţ dar din păcate nu i-am primit anul trecut ni se trag aceste datorii”, susţine Dan Băbuţ care recunoaşte că probabil n-ar fi putut să acopere luna decembrie dacă rămânea la echipă. Mai ales că şi cheltuielile vor creşte odată cu noul format al Ligii a 2-a.

Băbuţ a făcut apoi o sinteză a celor patru ani de când a preluat el funcţia de preşedinte.

„ Am avut în cont puţin peste 100000 lei , bani din transferurile lui Heil şi Zsiga în 2012 când am fost instalat preşedinte. Iar dacă fac o medie, cam 2,45 milioane de lei au intrat anual ca alocaţii bugetare în club în condiţiile în care pentru funcţionare şi cei de acum recunosc că e nevoie cam de 3 milioane lei” a spus Băbuţ care a fost completat de directorul economic, Zamfir Danciu. „Au fost controale , s-au făcut zeci de verificări, nimeni n-a dus banii acasă. Trebuie lumea să priceapă că acest club e consumator de bani indiferent de rezultate”.

Problema ITM
Legat de procesul intentat clubului de ITM privind convenţiile civile şi care va avea un nou termen pe 23 septembrie, directorul economic Zamfir Danciu a explicat că din punctul lui de vedere clubul va avea câştig de cauză.

„Am vorbit şi cu avocatul, există o amnistie dată cluburilor pe această speţă şi în ţară doar că ITM- ul e obligat să meargă cu procesul până la capăt”, susţine oficialul de la club. Legat de prejudicii se pare că acestea ar fi fost calculate la 20 miliarde de lei vechi…

Mulţumit de rezultate
Întrebat dacă e mulţumit de rezultatele pe care Olimpia le-a avut în aceşti ani, fostul preşedinte a fost ferm. „ Da sunt mulţumit. Am fost pe şapte în primul an, pe cinci în al doilea şi acum pe nouă. Deci undeva la mijlocul clasamentului. Cu menţiunea că anul acesta s-a schimbat sistemul competiţional şi de la locul 10 în jos s-a retrogradat. Sigur că era loc de mai bine, am şi jucători de la care aveam aşteptări mai mari dar îţi asumi unele riscuri când faci transferuri” a punctat Băbuţ.

Legat de salariile jucătorilor acesta susţine că media în echipă în ultimul an a fost de 2180 lei. „ Nu poţi să dai acelaşi salariu la toată lumea. Trebuie o diferenţiere în lot” a mai spus Băbuţ care a mai specificat că toţi jucătorii din lot aparţin clubului Olimpia. „ Nu au fost ai unor manageri sau impresari. În plus fiind vorba de banii sătmărenilor am încercat să ne folosim de toţi jucătorii sătmăreni valoroşi pe care îi puteam aduce acasă. „ a mai spus Băbuţ care la final a amintit doar faptul că nu mai vrea să intre în polemică cu nicio persoană de la club şi că de acum va rămâne doar un simplu suporter al Olimpiei.

Altfel, clubul ar putea reveni la vechiul nume , Olimpia 1921 Satu Mare , iar Dan Băbuţ a şi prezentat documentele la conferinţa de presă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

ORDONANȚA MILITARĂ 4. Ce MĂSURI DURE au fost luate

Autoritățile instituie izolare la locul de muncă pentru personalul esențial din sistemul energetic și vor pune la dispoziție spații de cazare pentru personalul medical,...

RESPECT. UNICARM și Vasile Lucuț, o nouă DONAȚIE FABULOASĂ. 20.000 de euro pentru lupta împotriva COVID-19

Compania Unicarm din Satu Mare, în frunte cu patronul Vasile Lucuț, a făcut astăzi o nouă donație fabuloasă. În teledonul organizat astăzi de trustul...

DECESE. Autoritățile mai anunță DOI MORȚI infestați cu coronavirus. S-a ajuns la 42 de cazuri

Autoritățile au anunțat în această seară alte două decese la persoane infectate cu Coronavirus. Numărul decedaților bolnavi de COVID-19 a ajuns la 42 în...

DECIZIE. Toți ANGAJAȚII unui SPITAL din județ, TESTAȚI. Un pacient, declarat POZITIV COVID-19

Toți angajații Spitalului Municipal din Carei vor fi testați după ce un pacient internat aici a fost declarat pozitiv Covid-19. Primarul municipiului Carei le...

CFR introduce suplimentar 11 trenuri, dar SUSPENDĂ alte 100! Care este apelul companiei feroviere pe timp de CORONAVIRUS!

  Un număr de 11 trenuri au fost introduse suplimentar, cu circulaţie zilnică, pentru a veni în sprijinul navetiştilor şi a angajaţilor companiilor cu program...