Din Franţa la Satu Mare, pe bicicletă!

pedalez

Un grup de francezi a parcurs cu bicicleta mare parte din distanţa dintre Franţa şi România, într-un maraton care are ca scop sprijinirea beneficiarilor asociaţiei Stea din Satu Mare. Grupul a ajuns la Satu Mare luni seara, iar ieri la asociaţia Stea s-a întâlnit cu o parte din beneficiari şi cu reprezentanţii ONG-ului.

Unul dintre iniţiatorii maratonului, Jean Marc Tartare, a spus că iniţial şi-au propus ca, adunat, cei 12 ciclişti să facă împreună peste 8.000 de km, dar din cauza problemelor apărute pe traseu, au reuşit să parcurgă pe bicicletă în jur de 2.800 de km. Printre ciclişti, toţi amatori, s-au aflat persoane de toate vârstele, cel mai tânăr având 12 ani.

Doisprezece membri ai „Secours Populaire de Roubaix” și nouă ai „Horizon 9” au pregătit timp de un an această deplasare spre Satu Mare. Pornirea a avut loc sâmbătă, 2 iulie 2016 din Roubaix. Echipați cu biciclete, corturi și microbuze, voluntarii francezi au parcurs un drum de 2000 km în 10 etape poposind prin diferite campinguri din Germania, Republica Ceha, Slovacia și Ungaria. Ei au alternat traseele pe bicicletă cu etape de drum cu microbuzul, astfel încât drumul a fost parcurs în 10 zile.

Directorul asociaţiei Stea, Cristina Bala, a spus că proiectul este organizat de către două asociații franceze „Secours Populaire de Roubaix” și „Horizon 9” din Franța, având un scop dublu, acela de a aduce un sprijin material și financiar pentru asociația sătmăreană și în același timp de a permite unor tineri aflați în dificultate socială și economică de a realiza un maraton de solidaritate.

Echipa de voluntari va fi găzduită de către Asociația Stea până în data de 15 iulie, când vor porni spre casă. La Satu Mare li s-a pregătit un program plin de activități educaționale și de animație fiind implicați în programul centrului de zi și al echipei mobile. Tema centrală a activităților este prevenirea îmbolnăvirilor și promovarea sănătății. Partenerii francezi au pregătit pentru familiile beneficiare de serviciile sociale furnizate de Asociația Stea kit-uri pentru nou-născuți.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

MOBILIZARE. ÎMPREUNĂ PENTRU MEDICII SĂTMĂRENI, ÎMPREUNĂ PENTRU VIAȚĂ

Membri Asociației Uniți pentru Satu Mare s-au mobilizat exemplar și până acum au reușit să adune fonduri pentru a ajuta medicii sătmăreni aflați în...

OFICIAL. Cadre Medicale de la AMBULANȚĂ, în IZOLARE. S-a intervenit la un CAZ SUSPECT de COVID-19

Mai multe cadre medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Satu Mare sunt, de ieri dimineață, în izolare la domiciliu. Informația a fost confirmată...

DOTĂRI. Echipamente MEDICALE de aproape 1,25 MILIOANE lei pentru SPITALELE din Satu Mare

  Echipamentele instituțiilor de sănătate ale Județului Satu Mare sunt completate cu aparaturi medicale indispensabile tratamentului pacienților infectați cu virusul COVID-19! Valoarea totală a investiției...

OPINIE DE GAZETAR. DUMITRU ȚIMERMAN. Ajutoarele umanitare și Ideile generoase luptă  împotriva noului coronavirus

Starea de necesitate provocată de coronavirus a reușit să unească românii de pretutindeni sub cupola altruismului ( altruism : Dispoziția de a acționa dezinteresat,...

ANUNȚ IMPORTANT cu privire la TAXELE și IMPOZITELE locale

Primăria Municipiului Satu Mare informează sătmărenii despre faptul că toate serviciile de plată a taxelor și impozitelor locale sunt disponibile numai online. Pentru protejarea...