Eveniment / Când Biserica iese din… biserică!

dieceza

Sâmbătă a avut loc prima ediție a ”Zilei Diecezei Romano-Catolice Satu Mare”. Această sărbătoare, desfășurată pentru prima dată în municipiul Satu Mare, a fost dedicată tuturor credincioșilor din protopopiatele diecezei. Evenimentul a avut loc în Grădina Romei din Satu Mare.

Pe platoul din Grădina Romei a fost amplasată o scenă pe care, întreaga zi, s-au desfășurat momente artistice. Pe scenă au evoluat grupuri de fanfară, coruri bisericești, dar și conferința publică a renumitului actor maghiar Eperjes Karoly, iar în final concertul formației Eucharist din Ungaria.

Nu au lipsit corturile de prezentare, în care fiecare parohie, ordin călugăresc, comunitate și organizație catolică, respectiv birou al Episcopiei au avut ocazia să își prezinte munca de zi cu zi.

”Cred că e foarte important ca Biserica Catolică, Biserica Romano-Catolică Satu Mare să iasă în stradă, aşa cum Papa Francisc a cerut să ieşim din biserici, în aşa fel încât să dăm mărturie că suntem o comunitate care crede în învierea lui Cristos. Lumea este binevenită, multe dintre corturi sunte pregătite cu propuneri foarte creative, apoi există foarte multă hrană pentru suflet, un ştrudli, o plimbare, se poate face o îngemănare foarte frumoasă între o plimbare bună sâmbătă după-amiază, ceva pentru suflet şi ceva pentru trup”, a spus părintele Iulian Budău.

Evenimentul s-a bucurat de un real succes , sute de sătmăreni petrecând o zi deosebită alături de marea familie catolică din județ.
Ioana Simion

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

FOTOGALERIE. Incendiu PERICULOS în județ. Pompierii au SALVAT animalele

  Astăzi, în jurul orei 11:00, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,, Someș" a fost alertat cu privire la un incendiu în localitatea...

Șofer cu permisul SUSPENDAT surprins la volan în stare de EBRIETATE

  La data de 2 iulie, polițiștii din cadrul Secției Poliției Rurală Valea Vinului, au surprins în flagrant delict un bărbat, de 29 de ani,...

INCONȘTIENȚA sătmărenilor a dus la permise SUSPENDATE și SANCȚIUNI

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 2 iulie, activități de menținere a unui climat de siguranță...

VIDEO/FOTO. CAPTURĂ IMPRESIONANTĂ LA VAMĂ. 23 de cetățeni din Siria, Palestina și Egipt, descoperiți într-o autoutilitară

Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat douăzeci și trei de cetățeni din Siria, Palestina și Egipt, care au încercat să treacă ilegal frontiera din...

CORONAVIRUS. CAZ NOU la Satu Mare. PRĂPĂD la nivel național

Dacă dimineață anunțam că încă un sătmărean a fost vindecat și, astfel, cazurile active au scăzut la patru, în județ, acum suntem în măsură...