Eveniment / Invitație la tradiționala Cupa ALIZA!

aliza2

Ca de obicei, la mijloc de vară se organizează tradiţionala “Cupă Aliza” la fotbal, un turneu care a stârnit interes mare în ediţiile trecute. A șasea ediţie a fost fixată să se desfăşoare duminică, 24 iulie, la baza sportivă a antrenorului de lupte greco-romane, Tudor Barbul.

Sunt aşteptate să se înscrie cât mai multe echipe, taxa de participare va fi stabilită în această săptămână şi se va juca după sistemul 5+1. Tragerea la sorţi se va face în ziua turneului de la ora 9.30.

”Vrem să facem o sărbătoare a sportului nu doar a fotbalului. Lumea s-a obișnuit să vină la Aliza nu doar la turneu ci și pentru relaxare. Acum din banii ce se vor aduna din taxa de participare vrem să oferim premii surpriză celor care vor veni la sărbătoare!” ne-a spus inimosul Tudor Barbul.

Ca în fiecare an, nu va lipsi tradiţionala mâncare la ceaun şi alte specialităţi din partea casei, iar cei care nu vor juca fotbal, se vor putea delecta jucând o partidă de volei, tenis cu piciorul, baschet şi altele.

La ediţia din 2015 au participat peste 300 de iubitori ai sportului, prieteni ai lui Tudor Barbul. Toată lumea s-a simţit ca şi acasă, iar cu siguranţă îi vom vedea şi acum.
Pentru informaţii suplimentare şi înscrieri vă stau la dispoziţie numerele de telefon 0751.640.631 (Tudor Barbul) sau 0754.634.485 (Claudiu Blaga).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

DONAȚIE. Mii de KIT-uri de TESTARE coronavirus, donate de un OȘAN MILIONAR pentru Spitalul Județean

Tânărul om de afaceri Stelian Baltă, unul dintre cei mai bogați români din Asia, stabilit în Singapore și originar din Negrești-Oaș, donează Spitalului Județean...

DOCUMENT: ORDONANȚA MILITARĂ 6. PRIMUL județ ÎNCHIS de coronavirus

Suceava, unde s-au înregistrat cele mai multe cazuri de coronavirus, peste un sfert din cele confirmate până acum, intră în carantină totală, a anunțat...

ANUNȚ IMPORTANT. Centru de TESTARE coronavirus la Satu Mare. Alături de Cluj-Napoca, București și Timișoara.

Spitalul Județean de Urgențe Satu Mare a devenit, oficial, centru de testare pentru coronavirus. Ministerul Sănătății a publicat în Monitorul Oficial următoarele: Spitalul Județean...

MOBILIZARE. ÎMPREUNĂ PENTRU MEDICII SĂTMĂRENI, ÎMPREUNĂ PENTRU VIAȚĂ

Membri Asociației Uniți pentru Satu Mare s-au mobilizat exemplar și până acum au reușit să adune fonduri pentru a ajuta medicii sătmăreni aflați în...

OFICIAL. Cadre Medicale de la AMBULANȚĂ, în IZOLARE. S-a intervenit la un CAZ SUSPECT de COVID-19

Mai multe cadre medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Satu Mare sunt, de ieri dimineață, în izolare la domiciliu. Informația a fost confirmată...