More


    Liga a 2-a va începe, totuși, pe 30 iulie

    =

    La Casa Fotbalului va avea loc azi o ședință a Comitetului Executiv de la FRF. Se anunță a fi o întâlnire agitată mai ales că pe ordinea de zi e și alegerea noului selecționer.

    Pe site ul FRF au fost făcute câteva precizări legate de ședință dar și clarificări în ceea ce privește organizarea ligilor inferioare.

    ”Prin decizia Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal din 4 iunie 2016, datele de începere ale ediţiei 2016-2017 ale Ligii 2 şi Ligii 3 au fost stabilite pentru 30 iulie, respectiv 27 august sau 3 septembrie anul curent. În acest sens, Departamentul Competiţii a demarat procesul de înscriere a echipelor participante în noua ediţie de campionat a celor două competiţii. Cererea de înscriere va fi transmisă până la data de 15 iulie – pentru cluburile din Liga 2, respectiv 20 iulie – pentru cluburile din Liga 3 şi este disponibilă, în format electronic, în secţiunea Formulare a site-ului FRF.ro” se scrie pe site ul oficial al federației.

    Începând cu sezonul 2016-2017, cluburile din Liga 2 au obligativitatea de a avea în teren pe toată durata jocului TREI jucători sub 21 de ani, în timp ce în Liga 3 va fi obligatorie folosirea pe toată durata jocului a TREI jucători sub 19 ani. Toți jucătorii la care se face referire în decizia Comitetului Executiv al FRF din 22 februarie 2016 sunt jucători formați la nivel național.

    În ediţia precedentă de campionat, cluburile din Liga 2 şi Liga 3 au fost obligate să folosească doi, respectiv trei jucători sub 19 ani pe toată durata jocului.

    De asemenea cluburile din Liga II-a sunt obligate ca din acest campionat sa aibă pe bancă antrenori principali cu licenţa UEFA PRO, iar secunzii cu licenţa UEFA A. Un lucru greu de realizat inclusiv la Olimpia …Acestea sunt precizările apărute ieri pe site ul FRF…Dar cum la noi mai pot apărea modificări de la o zi la alta, cine știe, poate că data de 30 iulie nu rămâne bătută-n cuie pentru începerea Ligii a 2-a. Mai ales că din 22 de echipe câte ar trebuie să participe, cu greu găsești fără probleme financiare vreo 15!



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img