Piaţa imobiliară are succes. Cele mai căutate zone din municipiul Satu Mare

imobiliare

Agenţii imobiliari sunt tot mai căutaţi în judeţul Satu Mare, în special în perioada verii când sătmărenii se întorc din străinătate cu dorinţa de a investi. Fie că vorbim despre cuplurile tinere sau cele mai în vârstă, cu toţii îşi doresc confortul şi siguranţa unei locuinţe proprii.

În ceea ce priveşte chiriile, garsonierele sau apartamentele, cele mai mari preţuri ale acestora se găsesc în zona centrală a municipiului Satu Mare. Paradoxal, zona centrală este şi cea mai căutată când vine vorba de cumpărarea unei noi locuinţe.

„Căutările sunt, în mare parte, în funcţie de bugetul fiecărui client, însă majoritatea aleg partea de mal drept Someş, respectiv zona centrală a oraşului. Totodată, deşi cele mai scumpe locuinţe se găsesc în acea zonă, aceasta este şi cea mai căutată de sătmăreni”, a declarat Alin Costin, directorul unei agenţii imobiliare.

Pentru cei care deţin un buget mai modest, există şi alte opţiuni înafară de zona centrală a municipiului.
„Pe lângă zona centrală, cele mai căutate zone sunt Carpaţi II, Micro 17, Micro 16, chiar şi Micro 15. Căutările sunt şi în funcţie de bugetul fiecărui client, însă, totuşi, majoritatea aleg partea de mal drept Someş”, a adăugat Alin Costin, directorul unei agenţii imobiliare.

Totodată, Alin Costin a mai mărturisit faptul că în perioada verii, preţurile, dar şi căutările sunt în creştere deoarece mulţi sătmăreni se întorc din străinătate şi îşi doresc să investească într-o locuinţă nouă.

Ioana Simion

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

ORDONANȚA MILITARĂ 4. Ce MĂSURI DURE au fost luate

Autoritățile instituie izolare la locul de muncă pentru personalul esențial din sistemul energetic și vor pune la dispoziție spații de cazare pentru personalul medical,...

RESPECT. UNICARM și Vasile Lucuț, o nouă DONAȚIE FABULOASĂ. 20.000 de euro pentru lupta împotriva COVID-19

Compania Unicarm din Satu Mare, în frunte cu patronul Vasile Lucuț, a făcut astăzi o nouă donație fabuloasă. În teledonul organizat astăzi de trustul...

DECESE. Autoritățile mai anunță DOI MORȚI infestați cu coronavirus. S-a ajuns la 42 de cazuri

Autoritățile au anunțat în această seară alte două decese la persoane infectate cu Coronavirus. Numărul decedaților bolnavi de COVID-19 a ajuns la 42 în...

DECIZIE. Toți ANGAJAȚII unui SPITAL din județ, TESTAȚI. Un pacient, declarat POZITIV COVID-19

Toți angajații Spitalului Municipal din Carei vor fi testați după ce un pacient internat aici a fost declarat pozitiv Covid-19. Primarul municipiului Carei le...

CFR introduce suplimentar 11 trenuri, dar SUSPENDĂ alte 100! Care este apelul companiei feroviere pe timp de CORONAVIRUS!

  Un număr de 11 trenuri au fost introduse suplimentar, cu circulaţie zilnică, pentru a veni în sprijinul navetiştilor şi a angajaţilor companiilor cu program...