Sătmărenii s-au înghesuit din prima zi la DEDEMAN

dedeman-2

După o lungă așteptare, sătmărenii se pot bucura, în sfârșit, de cumpărături la calitate maximă. Noul magazin din municipiul Satu Mare pune la dispoziția tuturor o suprafață de 12.700 mp în care puteți găsi peste 45.000 de produse diverse.

Joi a avut loc deschiderea oficială a magazinului Dedeman în municipiul Satu Mare, în prezența autorităților județene și locale, dar și în prezența conducerii magazinului. Profesională, rafinată și elegantă – așa putem descrie deschiderea pe care reprezentanții Dedeman, au pregătit-o în prima zi a deschiderii magazinului. Dragoș Pavăl, președintele Dedeman a avut numai cuvinte de laudă pentru municipiul Satu Mare, mărturisind că magazinul Dedeman din municipiul nostru poartă tricoul cu numărul 43, în echipa Dedeman.

”Pentru acest an am stabilit ca strategie consolidarea prezenței noastre în partea de nord-vest a țării. Inaugurarea magazinului din Satu Mare reprezintă un prim pas în îndeplinirea acestui obiectiv”, a spus președintele Dedeman.

Prefectul Radu Bud, directorul de cabinet al președintelui Consiliului Județean, Nagy Szabolcs, împreună cu primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, au avut numai cuvinte de laudă pentru inițiatorii acestui proiect în orașul nostru. Dedeman Satu Mare a creat 160 de locuri de muncă pentru sătmăreni, totodată, oferind oportunități și produse de maximă calitate pentru aceștia.

Pentru că și profesioniștii au simțul umorului, panglica inaugurală de la deschiderea oficială a fost tăiată cu un mini motoferăstrău.

Magazinul are o suprafață de 12.700 mp, incluzând și o seră dedicată plantelor și produselor pentru grădină care se întinde pe o suprafață de 1.950 mp. Pe rafturile magazinului se pot descoperi peste 45.000 de produse diverse de la firme locale, companii naționale și branduri cu renume internațional.
Dedeman a apărut în anul 1992, la Bacău, fiind un butic de 16 mp în care se vindeau sucuri, gume de mestecat, unghiere și papuci de casă. În anul 2016 magazinul este lider detașat pe segmentul retailerilor de construcții și amenajări. Provenind dintr-o modestă familie cu 8 copii, președinții companiei, Dragoș și Adrian Pavăl, au pornit de la zero, reușind, prin muncă multă, să ajungă în top.

“Am infiintat o firma si am inchiriat un spatiu de 16 metri patrati, pe care l-am amenajat noi. Am angajat o vanzatoare, am improvizat niste tejghele din lemn si din sticla si am inceput sa vindem. Castigam intr-o luna zece salarii pe care le luam la intreprinderea de stat ca informatician. Mergeam in Bucuresti, era un centru comercial numit «Massa», si caram de acolo cu Dacia socrilor mei diverse produse. Guma de mestecat, unghiere, tot felul de maruntisuri. Era o mare penurie de produse si, fiind vorba de niste maruntisuri care, pe atunci, erau foarte cautate. Si inca din prima luna de activitate am fost informatizati. Am cumparat un calculator si tineam gestiunea pe el. Asa am invatat ce inseamna sa administrezi o afacere si cat de important e fiecare detaliu”, au spus aceștia.

Ioana Simion

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Patroni sătmăreni, prinși cu diferite neconformități de inspectorii de muncă

În cursul lunii iunie 2020, inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Satu Mare au efectuat 248 controale, din care 94 controale în domeniul relațiilor...

Amenzi de peste 700 de mii de lei aplicate de Garda de Mediu în județ

În trimestrul II al anului 2020, Comisariatul Judeţean Satu Mare al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 167 inspecţii, din...

Șoferi TAXAȚI pentru INCONȘTIENȚĂ

  La data de 8 iulie, în jurul orei 20.20, polițiștii din cadrului Secției Poliție Rurală Valea Vinului, au depistat în trafic un tânăr, de...

SANCȚIUNI aplicate de polițiști pentru prevenirea ACCIDENTELOR rutiere

  Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și ai Biroului Rutier Satu Mare au desfășurat la data de 8 iulie, o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere,...

ALERTĂ. Un NOU CAZ de COVID-19 CONFIRMAT la Satu Mare. RECORD la nivel național

Dacă dimineață autoritățile au anunțat că un alt sătmărean confirmat cu coronavirus s-a vindecat, în urmă cu câteva minute s-a anunțat că în județul...