Scandal în piețele sătmărene

olteni-lebenite03

Scandal între lebenițarii din Oltenia, mai exact din zona Dăbuleni, și reprezentanții Poliției Locale. Un astfel de episod s-a consumat ieri, în jurul orei 10.00, în Piața Mică. Polițiștii locali i-au somat pe lebenițari să părăsească zona de la periferia pieței, pe motiv că suprafața în cauză figurează ca și parcare pentru autovehicule. Lebenițarii au termen ca până azi să elibereze domeniul public.

Ce spune Poliția Locală
Șeful Poliției Locale Satu Mare, Ioan Precup, a precizat că a procedat la acest demers în condițiile în care au fost evacuați și alți comercianți care vindeau lebenițe pe domeniul public, la colț de stradă. ”Poliția Locală le-a dat un termen ca în 24 de ore să se mute din acea zonă. Dacă am procedat așa și cu cei care vindeau lebenițe la colț de stradă mi se pare normal să procedăm la fel și în acest caz”, a spus directorul Poliției Locale, Ioan Precup.

Ce spun lebenițarii
În schimb, lebenițarii spun că își vând marfa în aceiași zonă de aproape două decenii și niciodată nu au fost probleme de acest gen. ”De 17 ani vin eu, iar alții vin de 12 ani. Întotdeauna am stat în acest loc și nu a fost nicio problemă. Am plătit taxele, am plătit tot! Noi, față de alții, avem și certificat de producător. Acum de ce sunt probleme?! Cu ce am deranjat?!”, s-a plâns un producător din Dăbuleni.

Termen prea scurt?!
Un alt producător a spus că le este imposibil să se conformeze în acest termen, considerat a fi prea scurt. ”Noi am plătit 3.200 de lei pentru transport până la Satu Mare. Dacă nu am vândut aproape nimic, de unde să am bani să mai plătesc o dată transportul?! Să ne dea loc în piață, atunci. Noi vrem doar să ne vindem marfa, nimic mai mult!”, a spus un alt lebenițar.

Dacă nu se vor conforma termenului de 24 de ore, producătorii din Oltenia vor risca să primească amenzi de 3.000 de lei în fiecare zi. Termenul expiră mâine și se anunță un scandal în toată regula.

Ciprian Bâtea

3 COMMENTS

  1. Dar boii de politisti locali de ce nu curata piata de bisnitarii de valuta si de romii din STINA care fac specula de ani de zile Ce activ au devenit puturosii dintr-o data :da sa fie si ei bagati in seamaRahatii

  2. Nu putem sa impunem omului sa plece cu lebenita in spate! Daca face mizerie, sa fie amendat, DAR, daca l-ai acceptat si anul acesta in Satu Mare, trebuie sa il lasi sa puna marfa unde i-ai dat voie. De abuzurile de orice fel ale politiei satmarene se pot scrie romane.Un exemplu: da unu' telefon ca nu ii place unde este parcata o masina (de zeci de ani toata lumea parcheaza in acel loc), ca este pe spatiu verde. Vine politia, da amenda cu maximum de satisfactie. De atunci, asa zisul spatiu verde este la fel de plin de pietris, nici un fir de iarba nu creste acolo. Amenda a fost platita, politia e multumita! Un abuz de care speram ca vor fi trasi de urechi cei care fac de rusine uniforma de politist care nu se informeaza, nu cugeta, ci doar da amenzi. Mare e prostia umana!

    Cat despre vanzatorii de lebenita sau lubenita (facatorii de dictionare inca nu s-au hotarat cum trebuie zis corect) pe mine nu ma impiedica sa umblu pe trotuar. Supermarketurile sa le preia marfa, ca tot e nevoie de marfa romaneasca pe acolo si atunci o sa fie toata lumea multumita (mai putin cei care vor pimi 10 bani pe kg.)

  3. Fii bun si explica cum poate creste iarba,sau cum poate fi amenajat un spatiu verde,daca vesnic cineva nu poate parca decat fix in acel loc!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Ioana Bran: ”Am votat pentru amânarea a plății utilităților – apă-canal, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice și de internet, cablu TV”

Deputatul PSD de Satu Mare, Ioana Bran, fost ministru al Tineretului și Sportului, a lucrat intens în aceste zile în comisii și ieri în...

REALITATE. A fost JALE ieri. 19 DECEDAȚI confirmați cu COVID-19 într-o singură zi

Ieri a fost o zi neagră pentru România, fiind consemnați 19 persoane decedate dintre cele infectate cu COVID-19. Din fericire, niciuna dintre aceste persoane...

O nouă veste TRISTĂ în fotbalul sătmărean! Fostul portar și arbitru, FIRI CÂMPAN s-a stins la doar 50 de ani!

  Veștile triste par că nu se mai opresc în această săptămână, în fotbalul sătmărean. Mai întâi l-am pierdut pe fostul atacant  din anii 70-80...

Continuă dotarea spitalelor din județ! Container destinat suspecților de Coronavirus la Spitalul din Negrești Oaș!

Consiliul Județean continuă dotarea spitalelor din județul Satu Mare, pentru o bună funcționare pe perioada stării de urgență. Astăzi, în curtea Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș a...

Marcel Ciolacu lansează un APEL către toți ROMÂNII: ”Un produs românesc CUMPĂRAT = un loc de muncă SALVAT!”

  Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a lansat un apel către toți românii ca în actualul context actual și cel care va urma să încerce să...