Schimb de experienţă între tinerii din Satu Mare şi Szabolcs-Szatmar- Bereg

erasmus1

În perioada 01.12.2015-01.09.2016, Asociaţia Consult Scolari (Satu Mare), în parteneriat cu Apáczai Oktatási Centrum (Kisvárda, Ungaria) derulează proiectul intitulat „LEARN, CAPTURE AND EXCHANGE!“, finanţat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Erasmus+, programul Uniunii Europene pentru educaţie, formare profesională, tineret și sport 2014-2020.

Obiectivul principal al proiectului constă în îmbunătăţirea competenţelor personale a 48 de tineri (cu vârste între 15 şi 20 de ani) din judeţul Satu Mare (România) şi Szabolcs-Szatmár-Bereg (Ungaria), prin intermediul a două schimburi de tineri (de câte 5 zile) centrate pe utilizarea tehnicilor de fotografiere.

Cel de-al doilea schimb de tineri s-a desfăşurat în perioada 4-8 iulie 2016, cu participarea a 24 de tineri din judeţul Satu Mare, respectiv Kisvárda şi localităţile învecinate. Programul a facilitat schimbul de idei şi experienţe între participanţi, a inclus prezentări legate de tehnici şi metode de fotografiere, tinerii fotografi lucrând în echipe mixte în vederea realizării unor sarcini comune. În acelaşi timp, participanţii au avut ocazia să practice efectiv tehnicile însuşite cu ocazia vizitelor organizate în municipiul Satu Mare, la castelul din Ardud, la crama Nachbil din Beltiug, precum şi la biserica monument din Acâş.

Conferinţa de presă privind finalizarea celui de-al doilea schimb de tineri a avut loc ieri la sediul Asociaţiei Consult Scolari (Satu Mare, Str. Aurel Vlaicu Nr.151). Cu această ocazie a fost vernisată şi expoziţia foto cuprinzând cele mai reuşite fotografii ale tinerilor participanţi, cărora li s-au înmânat certificate Youthpass.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

ULUITOR. Patru VINDECAȚI în doar 24 de ore la Satu Mare. Mai sunt doar DOUĂ CAZURI active

Un lucru excepțional s-a petrecut în ultimele 24 de ore în județul Satu Mare. Prefectura a anunțat că în ultima zi au fost vindecați...

PSD: “Klaus Iohannis nu se poate spăla pe mâini de rezultatele guvernului său”. Acuzaţii grave la adresa Guvernului Orban

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, îi reproşează preşedintelui Klaus Iohannis că “nu se poate spăla pe mâini de rezultatele guvernului său, de...

Informarea președintelui privind Starea de Urgență. Ce măsuri sunt propuse pentru îmbunătățirea capacității de răspuns

Președintele Klaus Iohannis a transmis joi Parlamentului o informare care se întinde pe 58 de pagini, privind acțiunile luate în timpul celor 2 luni...

Ambulanţierii se pregătesc de protest. Guvernul a contestat la CCR legea prin care li se acordă stimulente

Ambulanţierii sunt pregătiţi să protesteze, după ce Guvernul PNL a contestat legea prin care li se acordă stimulente în pandemie. Potrivit unui comunicat de...

Lucrurile o iau razna

Din ceea ce am fost cândva țara cu una dintre cele mai bune strategii de a ține sub control pandemia de coronavirus, atâta vreme...