More


    Traian Băsescu vrea să fie premier

    - Advertisement -

    Cel puţin ciudat şi surprinzător, după şase ani de existenţă, UNPR a fost absorbit de PMP. Noua formaţiune se consideră a treia forţă de pe eşichierul politic românesc şi se pregăteşte să intre în campanie cu Traian Băsescu gata să fie şeful Guvernului.

    În septembrie, PMP îşi va lansa programul de guvernare din care Traian Băsescu a prezentat deja o schiţă la Congresul de fuziune dintre PMP şi UNPR. Şefii de departamente vor fi miniştri din umbră. Întrebat dacă este deacord cu declaraţia lui Valeriu Steriu, care a confirmat că l-ar putea susţine pe Dacian Cioloş, pentru un nou mandat, Traian Băsescu a spus: „Pot fi de acord cu orice, dar cel mai bun profil de premier sunt eu.” Sub aparenţa unei glume, fostul preşedinte al statului vorbeşte serios, nefiind prima oară când se laudă cu indubitabila sa expertiză de posibil premier.

    Fac parte din categoria, sper numeroasă, care consideră accederea lui Traian Băsescu în importanta funcţie de premier o absurditate uriaşă, dintr-o serie de motive. Iată câteva:

    Sondajele de opinie şi unii analişti politici estimează că deşi PMP are pretenţia să fie a treia forţă politică, în cazul în care va aborda parlamentarele pe cont propriu va avea serioase probleme cu pragul electoral. Se pare că PNL se gândeşte la o eventuală alianţă cu PMP în condiţiile în care procentul acestuia la parlamentare s-ar exprima prin două cifre. Dar rămâne un mare semn de întrebare modul în care se vor raporta vechii liberali la un concubinaj cu Traian Băsescu, care îşi va regăsi vechii tovarăşi din PDL. Şi unii, şi alţii, vor avea, desigur, pretenţii la funcţia de premier. Iar cuvântul hotărâtor îl va avea, totuşi, preşedintele Klaus Iohannis care are, cu siguranţă, alte opţiuni, altele decât Traian Băsescu.

    Voicu D.Rusu



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img