Un sătmărean şi-a găsit sfârşitul la Curtea de Arges, unde a mers să muncească pentru o societate. Ioan N., în vârstă de 46 de ani, lucra la toaletarea copacilor din imediata apropiere a stâlpilor de înaltă tensiune, pe strada Groape din Curtea de Argeş, iar, la un moment dat, a căzut ca secerat. Colegii au sunat la 112 și au spus că s-a electrocutat. Au ajuns două ambulanţe şi un echipaj al poliţiei, însă pentru bărbat era prea târziu, nu a mai răspuns la manevrele de resuscitare. În urma verificărilor de la fața locului s-a stabilit că nu a fost vorba de moarte prin electrocutare. „S-au făcut cercetări la fața locului și s-a stabilit că bărbatului i s-a făcut rău, nu a fost electrocutat. Pe corp nu avea urme de violență sau urme specifice electrocutării. Așa cum este procedura, s-a întocmit dosar penal pentru moarte suspectă”, a declarat Mădălin Zamfir, purtător de cuvânt al IPJ Argeș. A fost anunţat și Inspectoratul Teritorial de Muncă, ținând cont de faptul că bărbatul se afla în timpul serviciului iar evenimentul a fost accident de muncă.