Ziua Diecezei Romano Catolice de Satu Mare, în Grădina Romei

dieceyei

Patruzeci de corturi de prezentare, conferinţa publică a actorului Eperjes Károly, concert Eucharist şi Sfântă Liturghie în aer liber de Ziua Diecezei Romano Catolice de Satu Mare, în Grădina Romei.

Credincioşi din fiecare protopopiat al Diecezei, grupuri, organizaţii şi asociaţii catolice, comunităţi parohiale şi de diaconat vor fi prezente la Ziua Diecezei Romano Catolice de Satu Mare, în 23 iulie. Va fi o zi a sărbătoririi comuniunii cu multă muzică şi distracţie, cu mâncăruri din bucătăria maghiară, română şi şvabă, cu rugăciune, adoraţie euharistică şi Sfântă Liturghie.

Pentru prima dată se organizează un astfel de eveniment, locaţia va fi Grădina Romei din Satu Mare, şi mai mult de o mie de persoane au semnalat deja participarea. Sub umbra copacilor grădinii vor fi amplasate corturi de prezentare ale diferitelor parohii, ordine călugăreşti, comunităţi şi organizaţii catolice, birouri ale Episcopiei… Părinţii, în timp ce vizitează acestea sau iau parte în vreo activitate, pot lăsa copiii la programele dedicate lor, iar mai apoi pot savura împreună un gulaş, strudli sau uscăţele.

În centrul pieţei amenajate va sta podiumul unde vor evolua coruri bisericeşti, grupuri de fanfară, dar acolo vor avea loc şi spectacolele copiilor, conferinţa publică a renumitului actor maghiar Eperjes Károly, concertul formaţiei Eucharist din Ungaria şi Sfânta Liturghie, celebrată de episcopul Eugen Schönberger.

La Ziua Diecezei vor fi mai multe programe care vor ţine toată ziua – aşa şi în cortul “Te ascult” toată ziua va fi posibilitate de a discuta cu un preot, un călugăr, ocazie pentru spovedanie. Doar Adoraţia Euharistică va avea loc în afara grădinii, în Biserica Sfântul Iosif, care se află vizavi de poarta principală. La eveniment sunt aşteptaţi toţi cei interesaţi – enoriaşii Diecezei, dar şi reprezentanţii ai altor culte. Organizatorii speră că fiecare va avea parte de un timp preţios alături de prieteni.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Un nou caz în județ! Bărbat din zona Oașului cu CORONAVIRUS.

Un nou caz de Coronavirus a fost confirmat în județul Satu Mare. Ar fi vorba de un bărbat de peste 70 de ani din...

NU UITA! La noapte ROMÂNIA trece la ora de vară! STĂM ÎN CASĂ CU O ORĂ MAI PUȚIN!

Ora de vară 2020. În această noapte , România trece la ora de vară: Ora 03:00 va deveni ora 04:00 și vom dormi cu...

Mai e puțin și trecem la SCENARIUL 4 în România! Ce măsuri suplimentare ar urma să se ia!

Numărul de infectări cu COVID-19 a crescut în România, în ultimele zile, iar autoritățile încep să se pregătească pentru scenariul 4, atunci când vor...

NORMALIZARE. Numărul celor care TRAZITEAZĂ vămile din județ, în scădere DRASTICĂ

În perioada 27.03.2020, ora 19:15 - 28.03.2020, ora 07:15, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 164 persoane. Dintre acestea,...

ÎNGRIJORĂTOR. Încă două țări cu MULȚI SĂTMĂRENI, întroduse în ZONA ROȘIE. Despre ce e vorba

Încă două țări din Europa, în care se află foarte mulți sătmăreni, au fost introduse în zonele roșii de coronavirus. ”Începând cu data de 26...