More

    Cadrele didactice, invitate la malul mării

        Cel mai amplu forum al oamenilor școlii din 2016 se va desfășura în 8, 9, 10 și 12 august la Eforie Sud și în 11 august la Constanța. La ședința festivă din 11 august, ora 10, de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța va fi prezent și ministrul Mircea Dumitru fiindcă evenimentul se desfășoară sub înaltul patronaj al Ministerului Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice. Administraţia Prezidenţială a înscris acest al XXXVIII-lea Congres al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, congres al cadrelor didactice din România și al cadrelor didactice române de peste hotare în calendarul de activități organizate sub egida Dezbaterii Naționale pentru Educație și Cercetare – “România Educată” inițiată de Președinția României. Ministerul de Externe, prin Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni sprijină participarea la congres și a peste 150 de cadre didactice de etnie română din R.Moldova, Ucraina și Serbia.
    La acțiune s-a putut și se poate înscrie oricare cadru didactic doritor. Cinci hoteluri din Eforie Sud și-au închiriat pe cheltuiala lor acești oaspeți ai Constanței ,,bogaţi în lipsuri, în îndatoriri şi în iubiri de moşie’’- cum erau întâmpinați la un fost congres. Chemarea lor către colegii constănțeni reia apelul din perioada interbelică: ,,Apropiaţi-vă de sufletele noastre, ridicaţi-le până unde poate vrednicia şi conştiinţa voastră trează. Aşa Vă vrem!’’
    Este al XXXVIII-lea congres al dascălilor. La niciun congres de până acum nu a lipsit ministrul în funcție al educației. De la primul congres din 1898 de la Ploieşti şi până la mai recentele Congrese Naţionale (XXVIII-XXXVII) de la Arad, Bucureşti (Palatul Parlamentului), Constanţa, Slobozia, Buşteni, Chişinău, Slatina, Suceava, Cernăuți, regiunile Odessa și Transcarpatia și Cluj, congresele au intrat deja în tradiţia învăţământului românesc. La aceste evenimente cel mai mic număr a fost de 750 delegaţi, iar cel mai mare de 1500 delegaţi din absolut toate judeţele ţării. Au fost prezenți deseori și preşedintele României, preşedintele şi vicepreşedintele Academiei Române, parlamentari, europarlamentari, reprezentanţi ai autorităţilor locale, personalităţi ale vieţii publice şi din domeniul culturii. Au conferenţiat, și vor conferenția și acum, nume de cel mai mare prestigiu din domeniul ştiinţelor educaţiei.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE