De: DANIEL CARANDA - EDITORIALIST LA VERTICALI PENTRU ROMÂNIA, corespondent de Buzău, teolog și scriitor, Fondator al revistei creștine ortodoxe ”Viața Spirituală”;
VERTICALI PENTRU ROMÂNIA - SECȚIE DE EDITORIAL
PARTENERĂ MEDIA A CLUBULUI
"PRESA CULTURALĂ"
UNIUNEA ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI DIN ROMÂNIA
Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, în timpul vizitei sale istorice din anul 1999, numea România „Grădina Maicii Domnului”. Dacă întreaga Românie este binecuvântată ca fiind Grădina Maicii Domnului, iată că poarta de intrare în această grădină sfântă, din partea de sud-vest a țării, se află chiar aici, la Orșova, la granița dintre România și Serbia — o graniță ce a fost, până la începutul anilor '70, vecină și cu o parte a Imperiului Otoman, prin fosta insulă Ada Kaleh, dar și cu vechile canale navigabile precum Canalul Sip și Canalul Novici (Novaci), pe unde corăbiile și vapoarele de altădată înfruntau cu greu apele învolburate ale Defileului înainte de construirea marelui baraj.
ORȘOVA, TRECUT - PREZENT
PERSPECTIVE
Zona Orșovei este un pământ sfânt, care poartă mărturiile unei civilizații multimilenare. De la antica Dierna și până la actualul oraș de pe malul Dunării, prin toate luptele purtate de creștini și necreștini, acest colț de țară a rămas neclintit în credință.
Aici este locul unde Maica Domnului însăși a început grădina, locul unde Dumnezeu continuă și astăzi să vegheze tainic și tăcut, alături de Preacurata Sa Maică asupra României, prin mănăstirile și locurile unice de la intrarea și ieșirea din defileul Dunării, alături de maiestuoasa zonă numită Cazanele Dunării. Aici este unde fluviul atinge cele mai mari adâncimi, se petrece taina Cazanelor — locul unde apele par că clocotesc neîncetat.
Fie că spui Orșova în română, Oršava în sârbă, Orsova în maghiară, Orschowa în germană, Orșova înseamnă două lucruri: românitate și unitate între toate națiile care au trăit aici, dar mai ales înseamnă creștinătate
Indiferent de imperiile care au stăpânit-o, de la Imperiul Otoman la cel Austro-Ungar, sau de ocupațiile din Primul și al Doilea Război Mondial, Orșova a rămas mereu creștină.
Pentru bănățeni, ea a fost considerată ultima redută bănățeană, având punctul de frontieră la Vârciorova, localitatea de graniță dintre Banat și Oltenia. Aici, chiar înainte de intrarea în Cazanele Dunării, credincioșii au conviețuit și au păstrat candela credinței aprinsă.
O pagină de o valoare istorică deosebită, care este legată de Capela Coroanei
În acest loc stat ascunsă Coroana Sfântului Ștefan, coroana Imperiului Austro-Ungar, îngropată de susținătorii lui Lajos Kossuth în anul 1849.
Ridicată în 1858 ca un monument de venerare, capela a fost distrusă o dată cu realizarea barajului Porțile de Fier. Destinul Orșovei a fost marcat de strămutarea orașului din cauza apelor, moment în care vetrele satelor Tufări și Coramnic au dispărut sub Dunăre.
Biserica Ortodoxă din Sud, cu hramul Sfântul Nicolae, este menționată încă din anul 1660 și a păstrat relicve prețioase, precum turla recuperată din Dunăre, o placă pe afet de tun salvată până aproape de anul 2000, un ceas vechi, moștenit de la vechea biserică și specific zonei Banatului, care a dăinuit pe turla bisericii până la începutul anilor 2000.
În aceeași regiune, pe insula Ada Kaleh, au fost consemnate perioadele de carantină pentru vizitatori iluștri,
precum scriitorul Hans Christian Andersen și Doamna Elena Cuza, cea care a dăruit bisericii din Orșova un set de vase liturgice din argint, purtând sigiliul casei domnești de atunci.
Mănăstirea Sfânta Ana, situată pe Dealul Moșului, își găsește originea în Primul Război Mondial, când ziaristul Pamfil Șeicaru și prietenul său, Petre Găvănescu, au fost îngropați de vii pe acest deal, de explozia unui obuz. Scăpați cu viață, Șeicaru a ridicat această mănăstire în memoria eroilor și a închinat-o Maicii Sale, numită Ana; iar drumul Eroilor, străjuit de nouă troițe, urcă spre acest așezământ care, în perioada comunistă, a avut destinații diverse, fiind refăcut ca mănăstire după 1990.
În defileu, pe malul românesc, se înalță și Mănăstirea Mraconia,
cunoscută ca „locul ascuns”, având hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfânta Treime. Aceasta a fost reconstruită în 1993, cu câțiva ani înaintea începerii lucrărilor la monumentalul chip al lui Decebal, ridicat ca replică la Tabula Traiana de pe malul sârbesc.
La confluența Dunării cu istoria, pașii Sfântului Nicodim din Serbia au binecuvântat malurile românești. El a zidit Mănăstirea Vodița, primul locaș atestat la noi, și Mănăstirea Tismana, socotită leagănele monahismului oltean.
Tradiția spune că, în vremuri de restriște, în Mănăstirea Tismana a fost ascuns marele domnitor Tudor Vladimirescu, pe un scaun mai înalt, între catapeteasmă și altar.
Inima acestui editorial o constituie dialogurile și poveștile vii ale oamenilor în vârstă — moși și strămoși trecuți de 60, 70 sau chiar 80 de ani —, care au trăit în vechea Orșovă
și au fost martorii direcți ai dramaticei strămutări de la sfârșitul anilor '60 și începutul anilor '70.
Ca autor, teolog și jurnalist, deși am crescut pe aceste meleaguri din Orșova, mărturisesc cu smerenie că nu am cunoscut niciodată toate tainele, detaliile și subterfugiile profunde ale vechiului oraș până ce nu am plecat urechea spre înțelepciunea bătrânilor noștri. Poveștile lor mi-au deschis ochii asupra unei lumi fascinante pe care noi, cei mai tineri, doar o bănuiam.
Înainte de a păși pe aleile noului oraș, o doamnă în vârstă, cu privirea blândă dar cerșită de dor, reamintește durerea resemnării din acei ani de răscruce:
„Chiar dacă o parte din noi murea odată cu vechiul oraș, nemaiputând să mai învie vreodată, ne-am dat seama că este o hotărâre de stat căreia nu ne puteam opune... A trebuit să ne strângem amintirile, să privim cum casele, neamurile și mormintele ne sunt acoperite de ape și să mergem mai departe.”
„Noi am crescut cu istoria sub picioare,” îmi mărturisea un bătrân de 84 de ani,
privind lung spre suprafața liniștită a fluviului.
„De la Dierna romanilor până la pașii turcilor și ai austriecilor, Orșova a fost mereu graniță și punct de întâlnire. Aici a fost întotdeauna ultima redută bănățeană, fiindcă dincolo, la Vârciorova, începea Oltenia. Ne uităm astăzi la apă și parcă nu ne vine să credem că dedesubt e tinerețea noastră. Vechea Orșova era un paradis al miresmelor: primăvara înfloreau magnoliile uriașe, castanii străjuiau ulițele, iar în curți aveam smochini groși de pe care mâncam fructe dulci.”
Bătrânii își amintesc cu o lacrimă colțuroasă în ochi cum vechile sate Jupani, Tufări (Tufeni), Jupalnic, Coramnic și o parte din vechea Eșelniță făceau parte din componența și viața vechii Orșova
Odată cu acoperirea lor de ape, denumirile istorice s-au păstrat în Orșova nouă, unde foste sate precum Coramnic sau Tufări au devenit cartiere ale orașului actual, chiar dacă zona Coramnicului de azi nu mai are nimic de-a face cu vechea vatră de atunci.
Un alt bătrân de peste 80 de ani își amintea cu strângere de inimă de momentul în care turla vechii Biserici „Sfântul Nicolae” a fost salvată din calea apelor:
„Când apele au început să înghită vechiul oraș, s-a făcut tot posibilul să nu pierdem sfințenia locului. Turla bisericii noastre vechi, atestată de la 1660, a fost luată din Dunăre și așezată sus, pe biserica nouă! Biserica veche avea acoperișul lucrat din tabla afetelor de tun de prin războaie — din Războiul de Independență și din cele două Războaie Mondiale. Așa au acoperit și biserica actuală, iar tabla aceea pe afet de tun s-a păstrat până recent, prin anii 2010–2013, când au schimbat-o. Iar ceasul de pe turlă, cel care a bătut orele pe biserica din apă, a măsurat timpul și pe biserica nouă până prin 2010–2011.
Aici viața avea o altă rânduială. Prin anii '50, ne amintim cum chiar marele actor Jean Constantin făcea armata aici, la Unitatea Militară de Grăniceri din Orșova! Era un om plin de viață, iar prezența lui aducea zâmbetul pe chipurile grănicerilor de la frontieră.
Ca fiu al acestor meleaguri și editorialist, păstrând linia verticală a condeiului și sprijinindu-mă pe mărturiile pline de adevăr ale bătrânilor noștri, vă adresez o chemare stăruitoare de suflet: veniți să descoperiți municipiul Orșova actual!
Așa cum mărturisesc moșii noștri care au văzut orașul scufundându-se și reînviind, Orșova de astăzi nu este doar o hartă urbană nouă, ci o vatră duhovnicească renăscută din apa Dunării aidoma păsării Phoenix ce se naște din propria cenușă. Ea poartă neschimbat spiritul cald al ospitalității bănățene și credința neclintită a celor care au știut să o ridice din adâncuri.
Surse Biografice / Bibliographical Sources
Limba Română:
* Mănăstirea Sfânta Ana Orșova – Istoric și visul lui Pamfil Șeicaru (Turist prin România, 2023).
* Mănăstirea Mraconia – De sub ape la lumină (Ziarul Lumina, 2011).
* Arhivele Mitropoliei Olteniei – Reînființarea mănăstirilor din zona Dunării.
English:
* Historical Archives: The Monasteries of the Danube Gorges, Capela Coroanei and Pamfil Șeicaru's Legacy.
