Careianul Eric Bicfalvi, gol pentru Tom Tomsk



bicfalvi

Eric Bicfalvi a reuşit un gol în dificila deplasare de la Lokomotiv Moscova. Fostul mijlocaş al lui Dinamo a înscris golul ce a anunţat revenirea lui Tom Tomsk, care era condusă cu 2-0. Eric Bicfalvi lasă impresia că se simte excelent în fotbalul din Estul Europei. Plecat de la Dinamo după o jumătate de sezon în care a avut probleme medicale, mijlocaşul de 28 de ani a semnat în această vară cu Tom Tomsk. Bicfalvi şi-a revenit din punct de vedere fizic şi a fost titular în partida cu Lokomotiv Moscova, în deplasare.

Gazdele au intrat cu 2-0 la pauză, din două lovituri de la 11 metri transformate de Skuletic şi Samedov. Eric a dat însă semnalul revenirii. În minutul 76, Bicfalvi a primit o centrare de la Pugin şi a redus din diferenţă cu o lovitură convingătoare de cap. Golul egalizator a fost înscris de Pugin, în minutul 85.

Bicfalvi a fost integralist, la fel ca şi Ante Puljic, jucător care a fost aproape de Steaua în această vară. După două etape, Tom Tomsk are un singur punct.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts