Cenzura pudibonzilor comuniști, expusă la Satu Mare



nud

O pictură cu o poveste interesantă și incertă, deocamdată, se află expusă la Muzeul Județean din județul Satu Mare. Nudul, realizat în anul 1937, a fost parţial cenzurat în perioada comunistă, de pudibonzii acelor vremuri, deoarece se considera a fi neadecvată vizibilitatea ”părților intime”.

Reprezentanții Muzeului Județean au făcut, însă, posibilă admirarea nudului în ambele variante – atât cea originală, cât și varianta cenzurată. Motivul pentru care aceștia au ales ambele variante este acela de a informa oamenii cu ceea ce se întâmpla cu operele de artă în acea perioadă.

Felicia Grigorescu, muzeograf expert în arta sătmăreană, consideră că cenzura aceasta se datorează unei exagerări care a avut loc în acea perioadă.

“De-a lungul istoriei au mai fost lucrări cenzurate, dar nu în acest mod. Au fost lucrări cenzurate din motive politice. Acesta este un caz singular și este destul de grav pentru că este lucrarea unui reprezentant foarte important al Coloniei de la Baia Mare, este unul dintre cei mai valoroși pictori transilvăneni din prima jumătate a secolului XX. Aceste cazuri sunt poveștile interne ale muzeelor, în mod cert au mai fost astfel de cazuri. Este doar o exagerare, nu îmi vine să cred că a fost un ordin primit de la vreun secretar responsabil cu probleme culturale. Cred că a fost o exagerare la un moment dat”, a spus Felicia Grigorescu.

Având în vedere faptul că nudul nu are nici o trimitere obscenă, ci este un nud care reprezintă ființa umană în simpla sa naturalețe, fără alte subtilități, aceasta a mai mărturisit că nu înțelege de ce s-a făcut această cenzură.

“Este foarte grav, pentru că lucrarea trebuie lăsată în forma în care a conceput-o artistul. Până la urmă este o gravă cenzură a prezenta jumătate din lucrare. Există foarte multe lucrări cu tentă mult mai sexuală decât această lucrare, mă gândesc la Facerea lumii, sau multe alte lucrări. Chiar nu este o lucrare cu trimiteri obscene, pur și simplu este un nud, așa cum există multe multe altele”, a mai spus Felicia Grigorescu.

Alexandru Ziffer, realizatorul nudului, este unul dintre artiştii care au jucat un rol de seamă în dezvoltarea picturii româneşti moderne, exponent al Centrului Artistic Baia Mare, unul dintre cei mai importanţi factori de dinamizare ai vieţii artistice moderne. Valoarea nudului, lucrat în ulei pe pânză de sac, este estimată la câteva mii de euro, iar restaurarea acestuia ar necesita, de asemenea, o sumă mare de bani. Nu se știe dacă va fi readusă la forma sa inițială, însă, deocamdată, lucrarea va rămâne expusă în ambele variante, la Muzeul Județean Satu Mare.

Ioana Simion





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts