Pentru a clarifica situaţia de la CSM Satu Mare, conducerea clubului a hotărât să fac o conferinţă de presă în care să prezinte ideile pe următoarea perioadă. Putem spune că există planuri mari la club, în special la sporturile de echipă.
La eveniment au fost prezenţi primarul Gabor Kereskenyi, alături de Vasile Folgel, preşedintele CSM Satu Mare, Lorand Magyar, preşedintele Comitetului Director, Zsolt Feleki, noul manager al echipei de baschet şi Ovidiu Groza, antrenorul echipei de volei.
Se pare că lucrurile revin pe făgaşul normal la CSM, mai ales după ce handbalul s-a înscris în Liga Naţională, iar baschetul este aproape şi el de o revenire. Referitor la celelalte secţii, Lorand Magyar a declarat că nu se doreşte desfiinţarea lor, ci o reorganizare, dar că prioritare vor fi sporturile de echipă handbalul, baschetul, voleiul, dar şi scrima sau înotul. Iar finanţarea se va face doar pentru competiţiile oficiale, pentru că bugetul de 3 milioane de lei nu poate suporta toate cheltuielile.
Însă centrul discuţiei a fost secţia de baschet. Acolo unde a fost prezentat ca şi manager Zsolt Feleki, acesta prezentând un proiect pe patru ani. Acesta se va baza pe trei piloni: echipa de senoioare, Asociaţia Judeţeană de Baschet şi înfiinţarea unei academii chiar din septembrie, cu şase antrenori sătmăreni.
Obiectivele academiei de baschet
Referitor la obiectivele şcolii, acestea sunt numeroase şi prezintă punctual nişte aspecte care se întâmplă deja în ţările dezvoltate, dar vom vedea dacă se vor putea aplica şi aici. Se doreşte creşterea de juniori şi junioare, trimiterea antrenorilor la stagii de pregătire, facilitarea deplasărilor, colaborarea cu FRB, dezvoltarea marketingului şi managementului sportiv, iar după 4 ani, această academie să aibă în curte 4-500 de copii. Coordonatorul acestui proiect este nimeni altul decât Jose Araujo, portughezul care a antrenat ICIM Arad şi care are o experienţă în domeniu de 15 ani.
Repatrierea baschetbalistelor sătmărence pentru Liga Naţională
Cel mai fierbinte subiect, a fost cel al echipei de senioare. Acolo unde antrenoare-jucătoare vor fi Adriana Pricop şi Andreea Olah. Se doreşte repatrierea sătmărencelor, aşa că au semnat deja un contract cu CSM-ul, Flavia Ferenczi, Adina Pop, Renata Szmutku şi Eniko Laza, dar Gabriela Măgureanu, o tânără ieşeancă de perspectivă. Iar Claudia Pop şi-a manifestat dorinţa de a reveni în Liga Naţională la Satu Mare. Li se vor alătura Valentina Bolba, Eszter Kallai şi Gabriela Kadar, plus câteva junioare U 16.
Încă nu se cunosc exact datele privind liga în care va evolua CSM-ul, care a retrogradat la finalul sezonului trecut. Există şanse să revină de la toamnă chiar în Liga Naţională. Obiectivul echipei este promovarea, iar în fiecare an, echipa se va bate pentru primele locuri, în anul patru al proiectului, obiectivul este câştigarea titlului naţional şi organizarea finalei Cupei României şi a All Star Game-ului la Satu Mare, plus o participare în cupele europene.
Bugetul total al secţie de baschet nu este unul foarte mare, mai exact 737.000 de lei. Iar dacă echipa va fi primită în cele din urmă în Ligă, se vor mai aduce două straniere.
Ce se întâmplă cu celelalte secţii?
Referitor la ce se va întâmpla în continuare cu celelalte secţii, oficialii au fost foarte clari. Se va face o analiză referitoare la performanţele fiecăreia dintre ele, iar Comitetul Director va lua apoi o decizie. „CSM nu e asociaţie de binefacere, sunt secţii care nu au deloc performanţe!”, a spus primarul Kereskenyi, care a atacat şi fosta conducere şi foştii angajaţi.
Voleiul începe în 15 octombrie
Ovidiu Groza, antrenorul secţiei de volei de la CSM Satu Mare a vorbit despre startul sezonului. Acesta va debuta pe 15 octombrie, atunci când echipa sătmăreană se va deplasa la Tg. Mureş. Iar primul meci acasă este programat pe 22 octombrie acasă cu CSU Oradea.
Componenţa seriei A 2 Vest este următoarea: CSU Cluj, CSU Medicina Tg. Mureş, CSU Oradea, CSU Poli Timişoara, ACS Agroland Timişoara, CS Pro Volei Arad şi CSM Satu Mare. Alexandra Molnar revine la Satu Mare de la Baia Mare, dar pleacă Daiana Adamcsik, la facultate în Oradea. Pregătirile cu echipa vor debuta undeva în jurul datei de 20 august, cu un semicantonament. Obiectivul echipei este cel de a forma un lot valoros din sătmărence pentru a ataca o eventuală promovare anii viitori.
Albert Kibedi, secundul lui Iuliu Varady
În ceea ce priveşte secţia de handbal a CSM-ului, ca şi o noutate, Albert Kibedi este noul antrenor secund alături de Iuliu Varady. Lotul este unul interesant, iar provocarea în Liga Naţională va începe pe 31 august, pe terenul campioanei, Dinamo. Obiectivul fiind acela de a rămâne în elita handbalului românesc.
Iar preşedintele Fogel a lansat şi o surpriză, poate chiar de la iarnă, revenirea pivotului Nenad Savic în tricoul grupării sătmărene.
Daniel Chiorean