Impresii de vacanţă, de la Marea Nordului la Marea Mediterană (I)



hai hui3

O veche vorbă spune că atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat până la urmă ţi se întâmplă. Eu mi-am dorit de când mă ştiu să călătoresc (o caracteristică a zodiei Săgetătorului din care fac parte), împins mereu spre a cunoaşte locuri, obiceiu ri şi oameni noi. Oportunitatea de a vedea locuri la care altădată doar visasem a venit în această vară, când la invitaţia unor prieteni (unul stabilit în Belgia şi celălalt în Spania) am avut posibilitatea să cunosc şi să trăiesc experienţe de neuitat în două dintre cele mai frumoase ţări ale Bătrânului Continent.

Aventura, care a durat aproape o lună de zile, a început de pe aeroportul din Debrecen ( aeroport e mult spus, mai degrabă un hangar militar care a fost transformat în ultimii ani spre a deservi şi nevoilor civile). După aproximativ două ore şi jumătate de zbor, am aterizat cu bine la Eindhoven, acolo unde am fost aşteptat de Edy, un prieten din România dar care de câţiva ani este stabilit în Belgia. Edy locuieşte în Mol, un cochet orăşel flamand aflat la graniţa dintre Belgia şi Olanda. Timp de o săptămână am avut şansa să cunosc câteva din splendidele oraşe ale unei ţări care dă umanităţii cea mai bună ciocolată şi bere.

Gent şi Bruges, oraşele de poveste ale Belgiei
Învăluite într-o aură medievală, cu străduţe pitoreşti şi clădiri de secolul XV, extrem de bine întreţinute, oraşele Gent şi Bruges (Brugge) oferă vizitatorilor o atmosferă de poveste, cu legende ce surprind la orice pas.
În limba celtă Gent înseamnă „deltă” aşa că este lesne de înţeles de ce oraşul este situat la confluenţa râurilor Lis şi Escaut.Am avut norocul să prind Gent-ul chiar când se sărbătoreau zilele oraşului, aşa că atmosfera a fost şi mai plină de veselie în special în zona pietonală, considerată cea mai mare din Europa. Locurile pe care le-am străbătut la pas prin centrul orașului printre terase frumos gătite în așteptarea clienților pentru a degusta tradiționala bere belgiană, a inclus și Catedrala oraşului, St. Bavon, care se înalță pe locul unei vechi capele construite în anul 942 fiind locul unde a fost botezat Carol Quintul.Catedrala adăpostește lucrări de Jean şi Hubert Van Eyck, construcția sa a început în secolul X și a fost terminată în anul 1290, iar stilul arhitectural în care este realizată este gotic cu ușoare influențe rococo pe interior.
Printre cele mai frumoase obiective turistice se numără Castelul Gravesten, situat chiar în centrul oraşului. Se spune despre acesta că este singurul loc din întreaga Belgie care mai păstrează stilul de viaţă specific Evului Mediu, pentru că oamenii care trăiesc în cetate refuză să recurgă la tehnologie şi lucruri modern.
Un alt obiectiv atins pe harta orașului Gent cum spun flamanzi sau Gant cum zic valonii a fost Biserica Sf. Nicolae construită între secolele XIII-XV, a fost realizată în cel mai auster stil gotic din Belgia. Sf. Nicholas din Myra era protectorul comercianților care se întâlneau în zonă pentru schimburile de mărfuri. Turnul Belfort cu clopotnița din Gent cu o înaltime de 91 m până la balaurul aurit din vârful turlei, folosit în perioada medievală ca  turn de veghe, ceas și alarma a fost un alt obiectiv turistic atins în periplul nostru belgian.
Desigur că o asemenea bijuterie de oraş nu duce lipsă nici de legende. De pildă, cea mai frumoasă şi tulburătoare legendă a oraşului se leagă de Muzeul Folcloric sau Van Alijn, şi care vorbeşte despre rivalitatea dintre două familii ale secolului al XIV-lea: Alijn şi Rijm. Conflictul dintre acestea a dus la moartea a doi dintre copiii Alijn. Deşi ucigaşii au reuşit pe moment să fugă, aceştia au fost nevoiţi să se întoarcă în Gent, unde în 1362 au fost scutiţi de pedeapsa cu moartea, însă şi-au plătit păcatele prin construcţia unei clădiri dedicate faptelor bune şi carităţii, în memoria micuţilor ucişi. Aici puteau veni femei nefericite sau bătrâni singuri pentru a-şi petrece ultimii ani din viaţă, liniştiţi.
Numit şi „Veneţia Nordului”, Bruges, unul dintre locurile cele mai importante din vestul Flandrei, este oraşul în care uiţi de ciocolată pentru că întâlneşti atâta frumuseţe la fiecare pas încât ciocolata cade în derizoriu, deşi este omniprezentă. Străbătut de numeroase canale Bruges are un farmec aparte mai ales dacă este vizitat printr-o călătorie cu barca.
„Frumosul Bruges” – aşa îşi laudă localnicii oraşul. Şi au de ce, căci în puţine alte locuri te poţi bucura de o asemenea densitate formidabilă de biserici medievale şi clădiri cu decoraţiuni exterioare complicate, înşirate de-a lungul unor străduţe pietruite intersectate de canale traversate de poduri vechi. Iar asupra turistului efectul este garantat: va rămâne vrăjit şi înrobit pe viaţă de imaginea acestui burg flamand de un pitoresc cu totul aparte.
Majoritatea turiştilor îşi încep periplul în Bruges din inima oraşului. Două pieţe monumentale stau drept centru – Burg şi Markt. Să te plimbi prin Piaţa Burg este o adevărată plăcere. De-a lungul şi împrejurul ei se află clădiri ridicate în diverse stiluri arhitectonice, cel predominant fiind cel gotic. Aici se află şi Primăria oraşului cu o faţadă uimitoare. În centrul Pieţei Markt se afla statuile unor cunoscuti eroi belgieni din secolul 14 – Jan Breydel şi Pieter de Coninck. Tot în Markt se află faimoasa clopotniţă Belfort construită în secolul 13. Construcţia are aproximativ 88 de metri înălţime având situat în vârf un impresionant mecanism de ceas cu 47 de clopote, fiecare cu sunete şi funcţii diferite. Printre obiectivele incluse în tururile de vizitare ale oraşului se află şi Biserica Maicii Noastre, construită în perioada secolelor 13-15. În interiorul acesteia se găseşte o sculptură din marmură înfăţişând-o pe Fecioara Maria împreună cu Pruncul Isus, creată de însuşi Michelangelo.
Daca vrei sa schimbi ritmul, musai să te opreşti în unul din parcurile sau grădinile oraşului. La câteva clădiri departare de piaţa Burg se află Parcul Regina Astrid, un loc minunat pentru evadat. Lacul Dragostei este un alt loc unde îţi poţi trage sufletul după maratonul de descoperire a Brugge-ului. Dacă mersul pe jos nu te încântă există posibilitatea să vezi oraşul pe două roţi. Localnicii adoră mersul pe bicicletă aşa că vei găsi o mulţime de rute special amenajate pentru biciclişti. Nu poţi pleca din Bruges fără a gusta ciocolata locală care este senzaţională. Chiar în apropierea Pietei Burg există muzeul Istoria Ciocolatei unde poti vedea cum se fabrica diverse tipuri de ciocolată si cumpăra cele mai savuroase sortimente.

Gara din Antwerpen, o bijuterie arhitecturală
Cunoscut şi sub numele de Oraşul Diamantelor (este privit drept centrul mondial al comerţului cu pietre preţioase: circa 70% dintre diamantele lumii trec pe aici) Antwerpen sau Anvers (în valonă) este printre cele mai captivante oraşe din Belgia, însă este trecut cu vederea de majoritatea turiştilor. Apreciat pentru atmosfera sa istorică, Antwerpen a reuşit însă să integreze construcţiile moderne în peisajul tradiţional. Însă ce m-a impresionat cu adevărat în Antwepen a fost Gara, considerată printre cele mai frumoase din lume.
Denumită şi Catedrala-Gară, staţia feroviară centrală Antwerp arată, cu adevărat, mai mult ca un templu decât ca o gară. Construite între 1895 şi 1905, vastul dom de deasupra sălii de aşteptare, remarcabila structură a viaductului şi eclectismul extraordinar al aspectului clădirii i-au încântat pe călători vreme de peste un secol. Desigur, există în incinta gării şi o “galerie a diamantelor”, cu peste 30 de magazine, altfel nu ar fi Belgia.

Knokke Heist, staţiunea bogătanilor de la Marea Nordului
Ultimul periplu pe tărâm belgian l-am avut tocmai la Marea Nordului, mai precis în staţiunea Knokke Heist, situată la extremitatea nordică a coastei belgiene, fiind una dintre cele mai cunoscute și vizitate stațiuni litorale belgiene.Citisem într-un ghid turistic că există posibilitatea efectuării de plimbări cu tramvaiul pe malul Mării Nordului. Tramvaiul belgian de coastă se cheamă Kusttram şi este folosit atât de turişti dar şi de localnici, străbătând cei 68 de km de la graniţa franceză La Panne spre cea olandeză Knokke, sau invers, cum doriţi să luati în consideraţie. Traversează cca 16 oraşe dintre care cele mai mari sunt La Panne, Oostende, Blaukenberge, Zeerbrugge si Knokke. Are 70 de opriri şi circulă de dimineaţa de la ora 6 până la ora 24, parcurgând traseul în cca 2 ore şi jumătate. In full season tramvaiul circulă din 10 in 10 minute, în extra la cca 20 de minute.
Noi am ales să facem drumul cu maşina, care a durat din Mol şi până la Knoke Heist aproximativ patru ore, drumul nefiind nici pe departe plictisor şi obositor datorită peisajelor minunate dar şi a autostrăzilor impecabile (singurele din Europa iluminate în totalitate). Arhitectura superbă a vilelor de vacanţă dar şi a hotelurilor cu multe stele şi a bolizilor de lux, parcaţi în faţa lor, ne-au dat certitudinea că ne aflăm într-un ţinut al bogătanilor, unde totul parcă era poleit cu aur. Singura problemă este clima deloc prietenoasă cu turiştii, ca să nu mai spun că de o îmbăiere în apele reci ale Mării Nordului nici nu intră în discuţie, chiar dacă ne aflam în plin sezon estival.
Va compensa însă cu vârf şi îndesat Marea Mediterană cu ale ei ape calde şi limpezi precum cristalul care înconjoară din toate părţile vestita Insulă Palma de Mallorca, acolo unde mi-am continuat minunata călătorie. Dar despre cele trei săptămâni de vis petrecute pe Insula Iubirii în numărul de mâine…





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts