Olimpia va juca acasă cu Foresta Suceava sau Metalul Reşiţa



olimpia22

Luni a fost zi lungă la Casa Fotbalului. Asta pentru că au fost stabilite componenţa seriei noului sezon şi ţintarul Ligii a 2-a. Însă incertitudinea a tronat şi de această dată, pentru că nu s-a dat un răspuns clar.

Vom avea aşadar 20 sau 22 de echipe, iar Olimpia va debuta pe teren propriu cu  Foresta Suceava, sau Metalul Reşiţa.
În continuare problemele cu echipele înscrise au făcut ca programul ediţiei 2016-2017 din Liga a II-a să nu fie dat publicităţii complet. Doar primele etape şi în funcţie de Şoimii Pâncota.
Asta înseamnă că au fost alcătute două programe, unul pentru o serie cu 20 de echipe şi una pentru 22 de echipe.
Olimpia, acasă cu Suceava sau Reşiţa în prima etapă
Cu toate că Olimpia a cerut ca primul meci al noului sezon să îl joace în deplasare FRF nu a luat act de aceste demersuri, astfel că echipa sătmăreană va da piet cu Suceava sau Reşiţa. Se pare că nu au fost finalizate lucrările la gazonul arenei, lucru care a dus la cererea de a juca în deplasare.
Aşadar, vă prezentăm cum arată prima etapă, în cele două variante:

Serie cu 20 de echipe (fără Șoimii Pâncota):
Etapa 1:
Luceafărul Oradea – FC Brașov
CS Afumați – CS Mioveni
Sepsi Sfântu Gheorghe – Metalul Reșița
Juventus București – Dacia Unirea Brăila
Olimpia Satu Mare – Foresta Suceava
Dunărea Călărași – CSM Râmnicu Vâlcea
Unirea Tărlungeni (Ștefănești, IL) – Chindia Târgoviște
UTA – ACS Berceni (Constanța)
ASU Politehnica – FCM Baia Mare
CS Balotești – Academica Clinceni

Serie cu 22 de echipe (cu Șoimii Pâncota; în acest caz o echipă va sta în fiecare etapă)
Etapa 1:
CS Afumați – Șoimii Pâncota
Sepsi Sfântu Gheorghe – FC Brașov
Juventus București – CS Mioveni
Olimpia Satu Mare – Metalul Reșița
Dunărea Călărași – Dacia Unirea Brăila
Unirea Tărlungeni (Ștefănești, IL) – Foresta Suceava
UTA – CSM Râmnicu Vâlcea
ASU Politehnica – Chindia Târgoviște
CS Balotești – ACS Berceni (Constanța)
Academica Clinceni – FCM Baia Mare
Luceafărul Oradea stă.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts