Pâncota – Olimpia se joacă



soimii-oli

Olimpia nu a scăpat de deplasarea la Șiria pentru meciul cu Pâncota de sâmbătă. Șoimii vor continua în Liga a 2-a iar clubul a fost preluat în această săptămână de un grup de investitori din Italia.

Noul președinte al clubului va fi Angelo Massone, iar alături de el în conducere se vor afla Mugurel Ilisei (manager sportiv), Dorin Micșa (director sportiv) și Liviu Ilea (director de competiții).
Sunt deja unele certitudini și printre jucători. Astfel, între buturi se va afla Adrian Horvath, cel care a fost sub contract cu UTA în era Marțian. De asemenea, fostul căpitan Issa Thiaw a fost contactat de noua conducere a clubului și se pare că se va ajunge la un acord, iar ca și atacant îl regăsim pe Cosmin Negoescu, care a trecut pe la Caransebeș și Național Sebiș. Pe banca tehnică se va afla argentinianul Pedro Pablo Pasculi. Acesta a evoluat ca și fotbalist pe postul de atacant la echipe ca și Colon de Santa Fe, Argentinos Juniors, Lecce sau Newell’s Old Boys. Ca și antrenor a fost pe banca tehnică a naționalei Ugandei, la Italia (fotbal pe plajă), Verbania (Italia), Dinamo Tirana (Albania) sau Cittanova (Italia).
„Avem zece jucători cu care suntem în tratative foarte avansate și pe care vineri îi vom legitima. Cu toții sunt români, cu excepția lui Issa. De asemenea, pentru meciul cu Olimpia Satu Mare vom păstra în lot și cinci, șase dintre juniorii care au evoluat până acum în campionat. Mai este perioadă de transferuri până în 5 septembrie, astfel că avem timp să completăm lotul. Antrenorul Pasculi va ajunge joi (n.r. ieri) la Arad, urmând ca vineri să avem prima ședință de pregătire în noul format“, a declarat Dorin Micșa, directorul sportiv al Pâncotei pentru sportarad.ro.
De remarcat că fostul patron al echipei, Pavel Piroș, a rămas președinte de onoare.

Catrinel Raț: ”Trebuie să câștigăm, că doar n-au adus Naționala Italiei”
Președintele executiv al Olimpiei, Catrinel Raț e convins că Olimpia se va impune sâmbătă în fața șoimilor. ”Ce pot schimba în două zile?! Doar n-or aduce Naționala Italiei să joace pentru Pâncota. Avem o echipă mai bună și trebuie să câștigăm, apoi pot să-și revină și ei…”, ne-a spus Catrinel Raț.
Altfel, echipa va pleca astăzi spre Șiria iar la Satu Mare au mai venit pentru negocieri doi jucători.
Atacantul Ludușan și fundașul Pascariu ar putea fi cooptați în lotul Olimpiei până la încheierea perioadei de transferuri.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts