More


    Şefi noi la PMP Satu Mare

    - Advertisement -

    Fuziunea dintre Partidul Mișcarea Populară (PMP) și UNPR, respectiv constituirea noului PMP a fost tema conferinței de ieri, 23 august, susținută de noua conducere județeană a formațiunii politice. La întâlnirea cu jurnaliștii au participat președintele interimar a PMP Satu Mare, Ioan Opriș, prim-vicepreședintele de la nivel județean, Florian Sibian, respectiv președintele interimar al Organizației Municipale, Csaki Csongor. „În ultimele două luni au avut loc niște evenimente pe scena politică românească, în urma cărora s-a realizat o fuziune între două partide mici dar puternice, și a rezultat un partid mai mare și mai puternic decât celelalte două, reprezentând un al treilea pol pe eșichierul politic românesc. Dacă stăm și analizăm, o să observăm că pe eșichierul politic sunt prezente două forme puternice: PSD și PNL, iar pentru cealaltă parte a populației care nu dorește să meargă nici cu PSD, nici cu PNL, nu exista o forță politică suficient de puternică, care să poată face o opoziție celor două partide, sau să asigure o guvernare stabilă cu una dintre cele două”, a declarat președintele interimar Ioan Opriș. În prezent, după fuziunea celor două partide, PMP are 28 de consilieri locali (dintre care trei orășenești) din care doi sunt viceprimari, unul ales de pe listele fostului UNPR și unul de la Partidul Mișcarea Populară. Comitetul executiv județean a PMP Satu Mare este alcătuit din 31 de membri, inclusiv președintele și prim – vicepreședintele.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img