Șoimii țin Olimpia în șah…



Mult așteptata întâlnire dintre Pavel Piroș și oamenii de afaceri interesați de preluarea clubului Șoimii Pâncota (se zvonește despre o posibilă implicare a lui Angelo Massone) a avut loc marţi.
Pavel Piroș a declarat pentru sportarad.ro că urmau să vină la Timișoara persoanele interesate de preluarea clubului, iar un posibil răspuns ar fi urmat să îl aflăm spre seară (n.r. aseară).
Discuțiile au avut loc marți la Arad, până în jurul orei 21.00 și se pare că au ajuns la o finalitate.
Indiferent care ar fi aceasta, răspunsul legat de soarta celor de la Șoimii Pâncota îl vom afla doar în această dimineață, atunci când Pavel Piroș a anunțat că va face o declarație legată de toată această situație. Sâmbătă, Șoimii Pâncota ar fi urmat să primească pe terenul de la Șiria replica celor de la Olimpia Satu Mare. Dacă această partidă se va mai disputa sau nu vom afla doar azi.
De cealaltă parte, oficialii Olimpiei confirmă că partida va avea loc.
Echipa arădeană a primit în primele trei etape un număr record de goluri pentru Liga a II-a, respectiv 41. Practic o situaţie fără precedent până acum în fotbalul profesionist sau semi-profesionist, dar pentru asta trebuie să îi mulţumim lui Burleanu.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts