Sportul şi „Politica sătmăreană”!



emisiune

Serile de joi vor fi dedicate sportului în cadrul emisiunii „Politica sătmăreană” de la Nord Vest TV.
Realizatorul emisiunii, Mircea Govor şi-a propus ca măcar odată pe săptămână să discute cu invitaţii săi problemele din sportul sătmărean şi mai ales despre cât de mult se simte implicarea politicului în acest domeniu.
Invitatul emisiunii de joi seara de la Nord Vest TV a fost preşedintele Olimpiei, Catrinel Raţ, acesta recunoscând că în ultimii ani datorită oamenilor politici din judeţ sportul a avut parte de o finanţare consistentă.
„Nici nu se poate compara situaţia de acum din sport cu cea pe care am avut-o la începutul anilor 2000 când am fost la Olimpia de asemenea în conducere. Poate că dacă şi în acea perioadă eram sprijiniţi la fel cum se întâmplă acum , promovam în Liga 1.” a spus Catrinel Raţ care a amintit totuşi că din păcate e diferenţă mare între fotbalul de acum şi cel de la începutul anilor 2000.
„Atunci cu contracte mai mici la jucători şi cu cheltuieli mai mici la echipă eram mereu în fruntea clasamentului. Dacă terminam pe patru deja ne înjura lumea…Acum când aud ce sume cer unii jucători ca să vină la Olimpia mă ia cu ameţeală..De parcă ar da Becali bani aici la club.” A pomenit Catrinel Raţ care speră ca până la finele anului clubul să se retreseze din punct de vedere fiinanciar şi apoi din 2017 lucrurile să intre pe un făgaş normal.
„Acum ne-am propus ca obiectiv o clasare în primele 10 locuri. Ştiu că nu e un obiectiv foarte îndrăzneţ, dar în acelaşi timp ne-am propus ca la nivel de echipă să mergem în mare parte pe ideea de e avea sătmăreni în lot. Şi de a da şanse tinerilor din Satu Mare să progreseze şi să ajungă la un nivel bun. Şi acum avem cam 70% din lot format din jucători sătmăreni. Ceea ce nu i puţin lucru” a punctat Catrinel Raţ.
Întrebat de Mircea Govor cum explică aducerea unui conducător din afara judeţului la echipă în condiţiile în care se vorbeşte de reducerea cheltuielilor la club, mai în glumă mai în serios, Catrinel Raţ a răspuns…”păi şi asta e tot un fel de implicare a politicului în sport”.
Ca fost om de fotbal, moderatorul emisiunii, Mircea Govor a amintit că nu are nimic personal cu noul manager al Olimpiei…” Nu l cunosc personal şi cred că o fi un om priceput. Dar nu consider că era momentul să aducem la Satu Mare conducători din altă parte. Avem noi aici oameni de fotbal pricepuţi, foşti fotbalişti importanţi care puteau ajuta clubul” a punctat Mircea Govor.
Tot în emisiunea de joi seara s-a vorbit şi despre situaţia de la nivelul ligiia 2-a, de modul în care s-a implicat Federaţia la licitaţia pentru drepturile TV şi despre perspectivele fotbalului sătmărean în ipoteya în care acesta nu ar mai fi sprijinit de la bugetul local.
Cristian Stan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts