Ștrandul Nord Vest Termal Park, oaza de linişte şi odihnă a sătmărenilor



strand

Ștrandul Nord Vest Termal Park este fără doar și poate cel mai îndrăgit ștrand din județ. În trecut era singurul ștrand din Satu Mare. Aici, sătmărenii se răcoreau vară de vară. Mulți i-au dus dorul atunci când ștrandul a fost închis. Însă acum, totul este ca și înainte, ba chiar mult mai mult decât era cândva. În week-endul care s-a încheiat nu mai puțin de 7 mii de suflete au călcat pragul Ștrandului Nord Vest Termal Park. Oameni veniți din tot județul, dar și maramureșeni, bihoreni și chiar clujeni au venit de departe pentru a beneficia de apa termală și de tot ce înseamnă relaxare și bună dispoziție.

”Având în vedere faptul că la Cluj la acest sfârșit de săptămână a avut loc un festival foarte mare, totuși am avut lume multă. Luna august a început cu vreme călduroasă, din ce am văzut eu… urmează să se răcească puțin, dar încă vremea este perfectă pentru ștrand. Comparativ cu anul precedent cifrele arată că au fost mai puțini turiști anul acesta datorită vremii din această vară. Anul acesta am achiziționat un număr mare de dulapuri pentru ca cei prezenți să-și poată păstra bunurile însă din păcate nu se prea închiriază. Prețul de închiriere a unui dulap pentru toată perioada zilei este de 5 lei plus 5 lei garanția care la finalul zilei se restituie”, a declarat Raluca Țânțaș, manager ştrand.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts