Viitorul sună bine…



primavera

La Zalău a avut loc săptămâna trecută unul dintre cele mai puternice turnee rezervate copiilor ce se organizaează în Ardeal. Timp de trei zile, pe două terenuri (cel din Hereclean cu nocturnă), echipele venite din toată țara s-au duelat pentru Cupa Viitorul. O competitie desfasurata pe durata a trei zile si la care a participat si fostul dublu castig[tor al Cupei Campionilor Europeni, Miodrag Belodedici si presedintele FRF, Razvan Burleanu.
Au fost turnee la șase categorii de vârstă .Iar spre lauda lor echipele sătmărene au urcat pe podium la cinci categorii. Astfel la 2004 Olimpia a terminat pe poziția a 3-a. La 2005 Juniorul Satu Mare a luat tot medaliile de bronz doar că trupa lui Nelu Donca a avut parte de o experiență…amară. Sătmărenii au întârziat la semifinale 15 minute și adversarii n-au mai vrut să joace! Greu de înțeles atitudinea antrenorilor de la Suceava care au bătut atâta drum până la Zalău pentru a câștiga la masa verde un turneu amical. Parcă mai important era ca acesști copii să joace… La 2006 n-am avut reprezentantă deoarece Primavera tocmai câștigase Cupa Lucian Sânmărtean de la Bistrița și n a mai fost loc de o deplasare la Zalău. La 2007, Primavera antrenată de Dorin Țuțuraș a învins cu 6-2 în grupă Academia Gh. Hagi pentru ca apoi să piardă semifinala cu Zalău…Iar în finală Academia a bătut clar Viitorul Zalău!!! D ale copiilor…

il-calcio
Performanța cea mai bună a obținut-o Il Calcio Satu Mare. Echipa antrenată de Mircea Bolba și Tavi Erdei a terminat pe primul loc chiar dacă în grupe a pierdut 1-5 cu Kinder…În finală sătmărenii și-au luat revanșa, 1-0 și au luat trofeul… Iar la grupa piticilor din 2009, Primavera antrenată de Cristian Schnellenperger a luat medaliile de bronz și trofeul pentru cel mai bun portar, Eduard Dragoș.
Aceste rezultate confirmă faptul că la nivel de copii se muncește cu pasiune și cu suflet și că avem copii talentați la toate cluburile și școlile private de fotbal. Ar trebui doar să le oferim condiții mai bune de pregătire și să nu mai trăim din amintiri de genul…” ce fotbaliști a dat Sătmarul pe vremuri , și se antrenau pe zgura de la PECO”. Vremurile s-au schimbat. Doar la Satu Mare la capitolul baze sportive timpul parcă a stat în loc…

juniorul
Clasamente:
2004: 1. Plimob Sighet, 2. Viitorul Zalău, 3.Olimpia Satu Mare
2005: 1.LPS Suceava, 2.Junior Suceava, 3.Junior Satu Mare
2006: 1.Atletic Slatina, 2.Plimob Sighet, 3.Viitorul Zalău
2007: 1.Academia Gh. Hagi, 2. Viitorul Zalău, 3.Primavera Satu Mare
2008: 1. Il Calcio Satu Mare, 2. Kinder S.Mureş, 3.Plimob Sighet
2009: 1.Atletico Arad, 2. Luceafărul Cluj, 3.Primavera Satu Mare





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts